Teatrul
Municipal “Bacovia” din Bacau a inceput in forta si stagiunea 2012-2013. Daca
saptamana trecuta a avut loc premiera "Procesul", de Franz
Kafka, cu regia artistica si scenografia semnate de Geirun Tino, duminica aceasta a venit
randul premierei "Aurora
Romana", un colaj dupa I.L. Caragiale, cu regia artistica
si scenografia semnate de Dumitru Lazar
Fulga. Si lucrurile frumoase nu se opresc aici. Duminica viitoare, pe 7
septembrie, suntem din nou asteptati la teatru, pentru a vedea a 3-a mare
premiera a stagiunii si anume "Angajare
de clovn", de Matei Visniec, cu regia artistica si scenografia
semnate de Gheorghe Balint.
Revenind la piesa din aceasta seara, trebuie sa va marturisesc ca
a fost una exceptionala, asa cum am fost obisnuiti noi, bacauanii in ultimul
timp. Cu o distributie, de asemenea de exceptie: Cristian Todica (Iancu),
Stefan Alexiu (Lefter), Daniela Vrinceanu (Maria), Anca Bucsa (Matilda), Alina
Simionescu (Ionel), Corina Goranda (Tica), Nela Zare (Agenta), cu o prezenta
inedita, masinistul Teatrului, Gheorghita Trandafir, in rolul Armand si cu un
regizor bacauan exceptional, piesa a prezentat un discurs despre realitatile
romanesti in care traim, plecand de la schita “Vizita” si nuvela “Doua loturi”.
Si acest lucru nu este deloc intamplator, stiut fiind faptul ca regizorul bacauan Dumitru Lazar Fulga este un pasionat cercetator al operei lui I.L. Caragiale, avand puse deja in scena pana acum piese precum “D’ale Carnavalului”, “O noapte furtunoasa” si “O scrisoare pierduta”. Aceasta piesa de teatru a venit si intr-un moment foarte potrivit, stiut fiind faptul ca anul acesta este declarat in Romania “Anul Caragiale”.
Despre piesa din aceasta seara, Dumitru Lazar Fulga declara pentru
Ziarul de Bacau: “Am intitulat spectacolul «Aurora Romana»…asteptam luminita de
la capatul tunelului, si o asteptam la orice varsta. Caragiale este una dintre
sansele Romaniei, si textele lui, nu numai cele teatrale, ca si textele lui
Eminescu, cele politice, ar trebui recitite mai des si mai intens, nu numai de
lectori obisnuiti, poate si de analisti politici, de sociologi, de filosofi,
pentru ca naravurile, obiceiurile omului in general, ale romanului, specific,
in Europa, raman cam aceleasi…”
La sfarsitul
reprezentatiei, actorii au fost rasplatiti de o sala umpluta la refuz, cu
minute in sir de aplauze. Din respect pentru acestia dar si pentru publicul
bacauan, nu am facut poze in timpul spectacolului, in schimb nu m-am putut
abtine sa fotografiez o mica parte din Teatrul Bacovia, cu doua ore inainte de
spectacol.
Ne vedem si duminica viitoare la teatru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu