Cartea in habitatul natural

O carte este o colectie de hartii, pergamente sau alte astfel de materiale, in forma de coli sau foi, de cele mai multe ori egale intre ele si legate intr-un volum. Cartea are o istorie destul de zbuciumata. Pana la aparitia cartii, cea mai veche metoda de a transmite mesaje a fost cea prin transmitere orala, cu alte cuvinte, prin viu grai. Dupa ce sistemele de scriere au fost inventate in antichitate, au aparut tablitele de lut si pergamentul, acesta din urma fiind o piele de animal prelucrata special pentru a se scrie pe ea. Pergamentele au fost inlocuite apoi de codexuri, care sunt reuniuni de table cerate, ce reprezinta cele mai vechi forme de carti.

Inainte de inventia tiparului, toate cartile erau copiate de mana, motiv pentru care erau foarte rare si scumpe. In timpul Evului Mediu, doar bisericile, universitatile si nobilii bogati isi permiteau carti, care erau deseori legate chiar cu lanturi pentru a se preveni furtul acestora. Mai tarziu, tot in Evul Mediu, cartile au inceput sa fie produse prin procedeul tiparirii cu blocuri, in care o imagine in relief a unei pagini sculptate in lemn era reprodusa prin adaugare de cerneala.

Cea mai veche carte tiparita este Diamantul Sutra, un text al Perfectiunii Intelepciunii, gasita in 1907 de arheologul Sir Marc Aurel Stein intr-o pestera langa Dunhuang, in nord-vestul Chinei, carte poate fi vazuta de altfel si in zilele noastre la British Library din Londra. Chiar daca inventatorul chinez Pi Sheng a creat o presa mobila din pamant ars, aproximativ in anul 1046, de la care nu avem insa exemple tiparite, abia in secolul XV, Johann Gutemberg a popularizat presa de tiparit cu litere mobile din metal, in acest fel cartile devenind mult mai accesibile.

Abia in secolele urmatoare aveau sa se imbunatateasca atat presa de tiparit cat si conditiile de libertate a presei, iar la mijlocul secolul al XIX-lea a fost introdusa hartia din pulpa (celuloza, lemn), astfel incat s-au putut realiza romane ieftine, manuale scolare si carti din orice domeniu, ce au condus la un salt al alfabetizarii in natiunile industrializate, ce au usurat binenteles si raspandirea informatiei.

Va intrebati probabil de ce m-am gasit eu acum sa fac o scurta istorie a cartii. Ei bine, prin aceste randuri am vrut doar sa scot in evidenta cat de greu a aparut cartea in forma ei finala deosebita, ce rol important a avut aceasta in evolutia umana, dar mai ales usurinta cu care ne pregatim acum sa o aruncam la cos.

Va marturisesc faptul ca, pe langa participarea la acest concurs deosebit numit SuperBlog, am incercat in aceasta perioada, in masura posibilitatilor de exprimare ale unui inginer care exceleaza mai mult la materiile reale, sa fac lobby cartii in trei articole (cu acesta trei) si sa trag si un mic semn de alarma asupra pericolelor care ne pandesc in cazul in care vom renunta asa usor la ele. Pentru ca pana la urma:

“Forma clasica a cartii, desi concurata azi de radio si cinematograf, va ramane instrumentul cel mai teimenic pentru cultivarea sufletului oamenilor si pentru intelegerea pasnica dintre ei.” (Nicolae Georgescu Tistu, cel mai de seama bibliolog roman).

Si uite asa, din cand in cand, incerc sa imi cultiv si eu sufletul, cum altfel decat citind o carte. Iar atunci cand lecturez o carte, imi place sa o fac intr-un mediu potrivit, pentru ca nu o poti trai la maximum citind-o intr-un loc oarecare. Nu stiu cum preferati d-voastra, dar mie imi place sa citesc in liniste, mai ales pentru a putea iesi pe moment din lumea reala si a putea intra in lumea cartii pe care o citesc. Numai in acest fel, pot simti ca sunt in pielea personajelor mele preferate, de la care am numai de invatat.

Asa cum am mai scris si intr-un articol anterior, ultima carte citita a fost “The Hunger Games”, aparuta la editura Nemira, una dintre primele edituri particulare din Romania, infiintata in 1991, pentru care am numai cuvinte de lauda. Ca de fiecare data, am ales drept loc de citire, biroul meu personal, acolo unde sunt doar eu cu mine, linistit si relaxat, fara nicio presiune exterioara si unde am toate conditiile necesare unei lecturi depline. Chiar daca am si un calculator atasat la birou, atunci cand citesc prefer sa nu il pornesc, singurul produs alimentat la o sursa de curent, pe care il folosesc in aceste momente de lectura fiind lampa mea de birou.

Si daca stau bine si ma gandesc, mai am totusi un prieten la birou pe langa cartea pe care o citesc. Este binenteles nelipsita mea cana cu ceai indulcita cu miere de albine, care ma ajuta sa-mi mai sting putin setea de lectura dusa de multe ori la extrem. J Toate aceste elemente descrise se pot observa de altfel si in poza de mai sus, facuta de mine personal, cu o camera de opt megapixeli, pe care am preferat sa o postez in starea ei naturala, fara a o mai prelucra cu un editor foto si acest lucru pentru ca prefer de cele mai multe ori lucrurile naturale, eu insumi fiind de cele mai multe ori un clasic convins. J

Voi unde ati citi o carte de la editura Nemira?

Articol scris pentru SuperBlog 2012!

Sursa informatii: Wikipedia