Foto: Hattrick.org |
Titlul suna cam trist, dar asta este adevarul gol-golut dupa inca
un sezon de Hattrick, al 45-lea la numar, sezon care a inceput destul de
promitator pentru Constantin Hattrick Team, care dupa primele etape ale turului
se afla pe podium si parea ca va ramane acolo pana la sfarsitul acestuia, lucru
care nu s-a intamplat si in realitate, in cea de-a doua parte a campionatului
echipa inregistrand doar un singur punct in trei meciuri, in rundele 9, 10 si
11, fapt ce a dus la coborarea in clasament a echipei in zona nisipurilor
miscatoare ale clasamentului.
Urmare a celor trei meciuri mai putin reusite, in etapele 12, 13
si 14 am avut parte de alte trei meciuri pe muchie de cutit, in care am jucat
cu sabia lui Damocles deasupra capului, reusind totusi sa facem meciuri bune si
sa obtinem sase puncte din noua posibile, puncte de aur, dar nu suficiente
incat sa ne scuteasca de un meci de baraj pentru supravietuirea in liga a 5-a.
Practic, am terminat pe locul 5, primul loc sub linie care trebuia sa joace
acest baraj, din cauza unui golaveraj inferior echipei de pe locul 4, la care
pierdusem la limita in etapa a 13-a, cu 1-0, dupa ce am ratat trei mari sanse
de egalare.
Da, acesta este fotbalul, atat in realitate cat si in Hattrick,
daca nu inscrii cand trebuie, iti faci meciurile foarte grele si, mai rau decat
atat, iti poti complica situatia si in clasament, situatie care uneori nu prea
mai are si usa de scapare. De aceea poate este si asa de frumos acest sport, ce
are foarte multi adepti in lumea intreaga, cu siguranta cei mai multi. Asa se
intampla si in viata pana la urma, o mica neatentie sau o mica greseala, te
poate arunca intr-o mare prapastie, din care se iese foarte greu.
Revenind la echipa mea de fotbal online si la sezonul proaspat
incheiat, trebuie sa va spun ca am reusit in cele din urma sa castig barajul
supravietuirii, chiar daca nu a fost un meci deloc usor, mai ales ca echipa
adversa, pe langa faptul ca a prezentat o aparare betonata, a mai folosit si o
tactica de pressing, sufocanta pe alocuri, ce nu mi-a permis sa am multe ocazii
de gol. Din fericire, chiar la singura ocazie de gol a meciului, la un corner
foarte bine executat de Benassi, Rogriguez a inscris cu capul pentru 1-0, scor
care mi-a permis sa raman cel putin un sezon de acum incolo in liga a 5-a.
Si, asa cum v-am obisnuit la sfarsitul fiecarui sezon de Hattrick,
trag linie si de aceasta data, sa vedem concret ce am reusit si ce nu am reusit
in sezonul proaspat incheiat.
Dar iata intai care au fost obiectivele complete pentru sezonul cu
numarul 45:
- mentinerea
in liga a 5-a;
- accederea
in turul 3 de cupa;
- continuarea
antrenamentului de faze fixe;
- intinerirea
din mers a lotului de jucatori;
- si nu in ultimul rand, imbunatatirea jocului, de la meci la meci, care sa aduca la stadion cati mai multi spectatori.
- mentinerea
in liga a 5-a; OBIECTIV ATINS
- accederea
in turul 3 de cupa; OBIECTIV NEATINS
- continuarea
antrenamentului de faze fixe; OBIECTIV ATINS
- intinerirea
din mers a lotului de jucatori;OBIECTIV ATINS
- si nu in ultimul rand, imbunatatirea jocului, de la meci la meci, care sa aduca la stadion cati mai multi spectatori. OBIECTIV ATINS
Cu alte cuvinte, din cinci obiective propuse la inceptu, am
realizat doar patru pana la final, dar cele mai importante, pentru ca accederea
in turul 3 de cupa nu avea un rol foarte important in ecuatia sezonului 45, ci
doar mai putea aduce ceva banuti in plus in visteria clubului, nu multi, dar
contau cat de cat si acestia.
Da, sunt multe de spus despre acest sezon de Hattrick, ca de
fiecare data de altfel, un singur articol nu poate acoperi 16 saptamani de
competitie, in care se intampla foarte multe lucruri. Cert este ca trebuie sa
uit cat mai repede trecutul si sa fiu constient ca ma asteapta in cateva zile
un sezon 46, cu mult mai greu decat acesta si asta datorita celor trei echipe
proaspat sosite in serie, foarte puternice de altfel, zile in care avem foarte
mult de lucru la echipa pentru a putea ajunge la un nivel optim.
Hai baietii, hai Constantins! J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu