Despre "ComPETitia Lidl" mi-am propus sa scriu de mult
timp, mai exact de la inceputul lunii iunie, atunci cand s-a lansat aceasta
campanie, pentru ca este una foarte interesanta, la fel cum sunt toate
campaniile care au un scop final pozitiv. Dar si de data aceasta, ca de multe
ori de altfel, lupta cu inamicul numarul doi al mileniului III, timpul, dupa
bani binenteles, care ocupa primul loc detasat, nu a fost castigata.
Dar cum bine exista o vorba in popor, conform careia
"niciodata nu e prea tarziu", care se confirma de multe ori si in
realitatea de zi cu zi, mi-am propus sa scriu astazi despre aceasta campanie,
organizata de catre Lidl, care isi propune, asa cum se da seama si din titlu,
sa recicleze cat mai multe PET-uri, PET-uri care din pacate sunt inca aruncate
in numar foarte mare direct in mediu si in tomberoanele in care se colecteaza
gunoiul menajer.
Sunt bucuros sa constat ca mai sunt si astfel de initiative in
Romania, asa cum au fost de altfel si initiativele Blogal Initiative in
colaborare cu EcoRom, in ultima dintre acestea obtinand chiar titlul emerit de
Cavaler National al Reciclarii pentru judetul Bacau, titlu care mi-a adus o
mare bucurie sufleteasca la acel moment si care m-a ambitionat si mai mult in
aceasta incercare a mea de a promova cat mai mult pe blog si nu numai,
reciclarea, reciclare pentru un viitor mai verde in Romania.
Si mi se pare stupid, chiar foarte stupid, va rog sa imi scuzati expresia, dar nu am cum altfel sa ma exprim, sa arunci direct in mediu sau la tomberoanele ce colecteaza gunoiul menajer, lucruri care se pot recicla. Noi inca nu vrem sa intelegem ca nerecicland lucrurile care se pot recicla, nu numai ca facem o mare risipa de resurse si de bani implicit, dar poluam inutil o tara care si asa este foarte poluata, din toate punctele de vedere.
ComPETitia Lidl nu numai ca este o campanie pentru un viitor mai
verde, dar este si un concurs dotat cu premii importante, printre care, pe
langa cele 100 de vouchere de 20 lei acordate saptamanal, mai pune la bataie si
un Audi A3 E-Tron Hibrid, 10 biciclete de oras si 10 televizoare Samsung Smart
Led, toate acordate la maximum 3 zile de la sfarsitul campaniei, care se
termina pe 15 noiembrie.
Despre reciclare pot scrie la infinit, pentru ca este un subiect
foarte vast, dar ma opresc momentan aici, invitandu-va si pe voi, mai ales daca
aveti drum pe la magazinele Lidl, sa duceti PET-urile goale adunate prin
gospodarie la centrele de reciclare special amenajate in parcarile Lidl, centre
ce au urmatorul program de colectare:
- luni-vineri: 08.30-11.00 si 16.30-21.00
- sambata-duminica: 09.00-14.00
Mai multe informatii puteti gasi si pe site-ul specializat al
acestei campanii: ComPETitiaLidl.ro! Spor la reciclat si apoi spor la castigat!
J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu