Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila

miercuri, octombrie 14, 2015

Concluziile sezonului cu numarul 47

Constantins Hattrick Team
Foto: Hattrick.org
Da, sfarsit de sezon si in Hattrick, nu numai pentru nationala noastra de fotbal, pe care o felicit cu aceasta ocazie pentru o calificare chinuita, dar meritata la Euro 2016, un sezon pe care nu o sa il uit prea curand si acest lucru nu pentru ca a fost unul de vis, asa cum mi-as fi dorit, ci mai degraba unul de cosmar. Si daca nu ma insel, cred ca este pe locul doi intr-un clasament al sezoanelor foarte slabe, de peste 8 ani de cand am echipa, dupa sezonul in care am retrogradat din liga a 5-a in liga a 6-a cu 0 puncte, cel putin asa imi aduc eu aminte. J

A fost un sezon in care nu mi-a iesit mai nimic, asa cum nu i-a iesit mai nimic nici nationalei Romaniei in doua parte a calificarilor, un sezon in care nu am reusit sa legam mai mult de doua meciuri oficiale consecutive cu rezultate pozitive, un sezon pe care l-am inceput intr-o formula de joc mai putin regasita in Hattrick, respectiv 1-5-5-0, in care am crezut foarte mult, poate mult prea mult decat trebuia, cu care am jucat timp de 6 etape si pe care l-am continuat in sistemul clasic de joc din Hattrick, respectiv 1-3-5-2, revenind astfel la "prima dragoste".

Bine acum, sistemul meu preferat de joc in fotbalul real este fara dar si poate 1-4-4-2, asa cum am mai scris, dar in Hattrick daca nu joci cu 5 jucatori la mijloc, iti micsorezi foarte mult sansele de a-ti crea ocazii de gol, lucru care nu se merita in opinia mea, motiv pentru care prefer sa sacrific un fundas in locul unui mijlocas in plus, astfel incat 1-4-4-2 se transforma intr-un 1-3-5-2, ce creaza un mijloc mai puternic si o formula ce aduce mai multe situatii de gol, pentru ca pana la urma, fotbalul de joaca pe goluri.

Revenind la sezonul 47, pentru ca despre acesta mi-am propus sa scriu azi, dupa 6 etape slabe, datorate in primul rand sistemului de joc ales neinspirat, au urmat 8 meciuri ceva mai bune, in care am obtinut cateva victorii importante, dar fara a avea o constanta in rezultate, printre putinele victorii obtinute pierzand si cateva meciuri, la fel de importante, mai ales cu contracandidatii la evitarea retrogradarii, astfel incat, m-am trezit la final pe un loc 5, primul de sub linie care nu scapa de barajul supravietuirii.

Dar, din fericire pentru mine si pentru suporterii Constantins Hatrrick Team, acest baraj, care se va juca sambata, il voi disputa in compania unei echipe care a ramas a nimanui, care nu mai are un proprietar uman (aviz amatorilor care isi doresc sa fie manageri online al unei echipe de fotbal), deci va fi doar o simpla formalitate, un antrenament in plus si de ce nu recunosc, un plus la buget, buget care a scartait si in acest sezon, mai ales datorita lipsei de rezultate.   

Si este normal ca sponsorii echipei sa fie mai stransi la buzunare atunci cand echipa nu joaca ce trebuie sa joace. In Hattrick daca nu ai rezultate, banii vin mult mai greu decat in fotbalul real. Iar Constantins Hattrick Team nu are un sponsor generos precum este de exemplu Bergenbier, care sponsorizeaza echipa nationala de fotbal a Romaniei, la bine si la rau. J Ca o paranteza, revenirea Bergenbier ca sponsor al echipei nationale mi se pare una foarte inspirata, ce i se potriveste nationalei ca o manusa, din toate punctele de vedere.

Revenind din nou la Hattrick, sa nu uit sa trec in revista si obiectivele atinse si obiectivele neatinse in acest sezon:
  • supravietuirea in liga a 6-a; OBIECTIV ATINS
  • accederea in turul 2 de cupa; OBIECTIV ATINS
  • continuarea antrenamentului de sut (atac+faze fixe); OBIECTIV NEATINS (am revenit la antrenamentul de constructie)
  • intinerirea din mers a lotului de jucatori; OBIECTIV NEATINS (din contra, de acum incolo vom merge pe jucatori cu experienta in primul 11 si cu jucatori tineri de rezerva)
  • imbunatatirea continua a jocului in asezarea 5-5-0. OBIECTIV NEATINS (am renuntat la acest sistem de joc, din fericire pentru mine si pentru sustinatorii echipei)
Deci, 2 obiective principale atinse pana la urma si 3 obiective secundare neatinse, acestea din urma din cauza schimbarii sistemului de joc si a viziunii noi pe termen mediu si lung a echipei, cam acestea ar fi concluziile pe scurt dupa un sezon destul de slab.

Da, sunt multe de spus despre fotbal, despre Hattrick si despre Constantins Hattrick Team, dar ma opresc pentru moment aici, cu speranta ca in sezonul viitor ma voi prezenta altfel, mai ales datorita ultimilor schimbari facute, schimbari ce incep sa isi arate roadele. Voi reveni probabil cu un nou articol la inceputul sezonului 48. Pana atunci, sambata, toti suporterii adevarati vom fi prezenti la meci si vom striga la unison, hai baietii, hai Constantins! J

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu