Foto: Facebook Cosmin Necula |
Sa nu uitam ca parcurile Fagaras si CFR au fost scoase de
pe lista de investitii de pe anul 2018 in sedinta de CL de la final de septembrie si plasate
undeva in viitor, pentru ca nimeni din primarie nu spune cand se vor amenaja, daca se vor mai amenaja vreodata.
Mai mult decat atat, raspunsul oficial la memoriul pentru Parcul Fagaras nu a
mai venit desi l-am depus la Registratura Primariei Bacau pe 31 august si a
depasit de mult timp termenul legal de 30 de zile. De petitiile online fara
raspuns nu mai vorbesc, Primaria Bacau raspunde doar la intrebarile pe Legea
544 si acolo de multe ori pe langa subiect.
Da, "primarul proiectelor mici si putine" pentru ca
primarul Bacaului se lauda doar cu proiecte mici si putine, gen cateva locuri de joaca
modernizate, cateva pubele de gunoi, 2-3 semafoare, 2-3 sensuri giratorii
(unul refacut si doua in constructie), 2 "seturi" de clase 0
modernizate (acesta este un obiectiv ceva mai mare) etc. Dar in mai bine
de jumatate de mandat nu a reusit sa rezolve nicio problema mare a orasului
precum curatenia, colectarea deseurilor, infrastructura (strazi si locuri de
parcare), problema cainilor vagabonzi etc. si nici nu a reusit sa deblocheze
proiectele mari ale Bacaului, respectiv Spitalul, Insula, Stadionul (SIS-ul),
Rezerva de Apa etc.
In timp ce primarul Bacaului se lauda doar cu proiecte mici si putine,
alti primari inaugureaza parcuri, poduri, strazi, centre de agrement, sali
polivalente, stadioane si multe altele. Si macar de ar fi mai multe aceste proiecte mici, pentru ca si acestea sunt bine-venite, dar sunt putine, de le numeri pe degete. Primarul Darmanestiului de
exemplu lucreaza mereu cu 6-7 proiecte odata si a ajuns la performanta ca 45 la
suta din bugetul orasului sa mearga pentru investitii, investitii care se fac
continuu si acest lucru se vede in oras (sursa: emisiune acum TV). Si nu putem compara bugetul Bacaului
cu bugetul Darmanestiului. Dar unde se vrea, se poate si cu buget mai mic.
Cum am mai spus si am mai scris, nu am nimic cu primarul
Bacaului, din contra. Chiar apreciez ca m-a primit frumos in biroul dansului in
decembrie 2017, atunci cand am discutat despre proiectele propuse de mine pentru
Bacaul anului 2018 si in general despre problemele Bacaului si mi-a vorbit
respectuos vreme de mai bine de o ora. La fel de respectuos s-a purtat si la
scoala Domnita Maria la inceputul lui 2018, atunci cand a venit pentru a
discuta cu locuitorii din cartier despre problemele acestuia si despre
problemele Bacaului in general.
Dar, pentru ca mereu este si un dar, nu pot sa uit cum in
campania electorala, domnul Cosmin Necula a promis ca va schimba radical Bacaul
si il va transforma intr-un oras curat si functional. Mai mult decat atat, a
promis 68 de strazi asfaltate, 1.000 de noi locuri de parcare,
100 de blocuri reabilitate termic si multe alte obiective importante, de ne apuca rasul/plansul daca mai avem curajul sa le enumeram. Sa nu uitam ca a mai si pozat in fata
Spitalului Municipal, a Insulei de Agrement si a Stadionului Municipal, care si
in ziua de azi sunt in continuare proiecte blocate. Dezamagire totala.
Da, sunt multe de spus si despre acest subiect, dar un
lucru este cert! Daca va continua in ritmul acesta lent spre foarte lent, primarul Cosmin Necula
va ramane in istorie, cel putin pentru mine, "primarul proiectelor mici si putine"! Si cred ca este ultimul articol pe care il mai scriu despre primarul actual al Bacaului si despre actuala administratie locala! Efectiv imi pierd timpul inutil si ma mai si enervez gratuit pe deasupra, iar sanatatea este cea mai importanta! Sa fiti sanatosi si iubiti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu