Foto: TMB |
Revenind la "Femei singure", regizorul
Gheorghe Balint ne marturiseste: "Am vrut să fac un spectacol despre
suflet…sufletul femeii, sufletul nostru…sa spun o – aceeaşi ?! – poveste, să
emoţionăm. Astâzi, când totul este pe foarte repede înainte (?), nu mai avem
timp adevărat pentru nimic… o sexualitate agresivă, cultivată apăsat… false pudori
şi multă ipocrizie. Textul spectacolului este un scenariu după «Nous avons
toutes la meme histoire», «Orgasme adulte échappé du zoo», «Alice au pays sans
merveilles», din volumul “Recits des femmes et autres histories”. Titlul,
traducerea si adaptarea îmi aparţin şi fac trimitere nu numai la singurătatea
femeilor… "
Dar iata si toate detaliile acestei premiere de la Teatrul Municipal Bacovia:
Dar iata si toate detaliile acestei premiere de la Teatrul Municipal Bacovia:
”Femei singure”, un recital după Dario Fo și Franca
Rame, în regia lui Gheorghe Balint, cu Eliza Noemi Judeu, a avut premiera pe 8
martie 2008, fiind o producție independentă.
Spectacolul ”Femei singure” a avut, în cei 11 ani de
la premieră, un parcurs festivalier național și internațional. În anul 2010 a
fost invitat la cea de-a VIII-a ediție a festivalului International Performing
Arts Erevan (Armenia), fiind primul spectacol românesc prezent la acest
eveniment. În anul 2012 a fost distins cu Premiul ”Ștefan Iordache”, la Gala
Internațională a Recitalurilor Dramatice ”Gala Star”. În același an, s-a jucat
pe scena Teatrului Pygmalion din Viena, alături de toți premianții ediției 2012
a Galei ”Star”. Iar în 2013 a fost invitat la cea de-a treia ediție a
Festivalului Italo Român ”TeatROmania_Emersioni sceniche”, care a avut loc la
Accademia di Romania din Roma. Au urmat scene de teatru din România, de stat
sau independente, printre acestea numărându-se și scena festivalului
internațional ”Theaterstock” Bacău, 2016.
Recent, spectacolul ”Femei singure” a fost preluat în repertoriul Teatrului Municipal ”Bacovia”, fără costuri de achiziție și fără plata unor drepturi de autor suplimentare, și va putea fi văzut, după doi ani de absență din atenția publicului băcăuan, joi, 28 martie 2019, în Sala Mare a Teatrului Municipal Bacovia.
Preturi
bilete
Elevi, studenti: 8,5 lei
Adulti, loc in sala: 31 lei
Adulti, loja: 36 lei
Pensionari: 15 lei
Programul
agentiei de bilete
Luni: inchis
Marți-Vineri: 10.00 - 13.00/16.00 - 18.00
Sambata: inchis
Duminica: 9.30 -12.30/16.00 - 18.00
Pentru rezervari puteti suna la nr:
0753090589 - Laura Balabanescu si 0753090590 - Nicolae Hamza
(sursa: Teatrul Municipal Bacovia)
Dupa
ce v-am invitat la "Barbati singuri", acum va invit la "Femei
singure"! Hai la
teatru, hai Bacaul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu