Dacă vă era dor
de „Jocurile Foamei” ("The Hunger Games"), am o veste bună pentru voi! Începând de joi, 16
noiembrie, atât la Happy Cinema, cât și la Cinema City, puteți viziona „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare” ("The Ballad of
Songbirds and Snakes"), ultima
ecranizare a unui roman scris de Suzanne Collins, care este de fapt un prolog (prequel)
la trilogia „Jocurile Foamei” ("The Hunger Games").
„Cu mulți ani
înainte să devină președintele tiran al Panem-ului, Coriolanus Snow, de 18 ani,
este ultima speranță a unei familii cândva puternice, dar căzute în dizgrație
în Capitoliul de după război. Cum cea de-a zecea ediție a Jocurilor Foamei se
apropie repede, tânărul Snow este alarmat atunci când i se dă sarcina să fie
mentorul tinerei Lucy Gray Baird, tributul modestului District 12.
Totuși, atunci când Lucy Gray captivează atenția întregului Panem cântând,
curajoasă, în timpul ceremoniei, Snow simte că are o șansă. Unindu-și
instinctele pentru spectacol și simțul politic înnăscut, Snow și Lucy
concurează contra timp pentru a supraviețui.
FORMAT
Filme 2D
(digitale)
DISTRIBUȚIE/
VOCI ORIGINALE
Rachel Zegler,
Tom Blyth, Hunter Schafer, Viola Davis” (sursa: Happy Cinema)
Despre
trilogia „Jocurile Foamei” ("The Hunger Games")
Acțiunea
trilogiei se desfășoară în America de Nord, acolo unde, după Apocalipsă nu a
mai rămas decât ținutul Panem, guvernat de un Capitoliu foarte bogat, stăpân
peste 12 districte. Pentru a-i ține cât mai bine în frâu pe locuitorii acestora
și pentru a le reaminti că orice formă de răscoală este pedepsită, Capitoliul
organizează anual un concurs, la care fiecare district trebuie să trimită câte
2 reprezentanți, un băiat și o fată, aleși prin tragere la sorți.
Copiii
aleși în urma loteriei sunt aruncați astfel într-o junglă, monitorizați îndeaproape
și puși să lupte unul împotriva celuilalt timp de câteva săptămâni până ce ramâne
un singur câștigător, câștigător care revine acasă în glorie, asigurând pentru
familia lui un trai mai bun și beneficii pentru districtul pe care îl reprezintă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu