Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta 2018. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2018. Afișați toate postările

luni, ianuarie 14, 2019

Cava a luat certificat de urbanism pentru renovarea cladirii mari Perom Bacau!

Perom Bacau
Foto: Desteptarea.ro
SC Cava Impex SRL Bacau a luat in decembrie 2018 de la primarie certificat de urbanism pentru 12 luni, pentru "schimbare destinatie constructii existente in spatiu comercial la parter, sala conferinte – etaj 1 si la etajele superioare – apartamente (locuinte colective) pentru inchiriere" pentru cladirea in care a functionat Perom, fosta IPEP - fosta Fabrica de Echipamente de joasa si medie tensiune din Bacau, situata pe strada Republicii, nr. 110. (sursa: MunicipiulBacau.ro)

Astfel, cladirea mare Perom, aflata de cativa ani buni in degradare, ce a mai trecut si prin administrarea unei firme din Buzau, respectiv Eximprod, urmeaza sa isi schimbe destinatia in spatiu comercial la parter, o sala de conferinte la etajul 1 si apartamente (locuinte colective) pentru inchiriere. De mentionat si faptul ca SC Electrotehno SRL Bacau, o firma ce a luat fiinta in anul 2000, ce a pastrat obiectul de activitate al Perom-ului si care a functionat in hala de productie din spatele cladirii principale, a intrat in procedura de insolventa.

Una peste alta, cred ca este o veste buna pentru orasul Bacau, motiv pentru care tin sa il felicit pe administratorul Cava Impex pentru decizia luata, care mai are inca multe alte terenuri si cladiri aflate intr-o stare avansata de degradare, care trebuie modernizate si repuse in folosinta. Si chiar daca ranile prabusirii industriei bacauane inca nu s-au vindecat si probabil nu se vor vindeca niciodata, consider ca nu mai putem trai in trecut si trebuie sa ne axam pe prezent si pe viitor si sa repunem in valoare toate terenurile si toate cladirile pe care au functionat candva fabricile bacauane.

Despre SC Cava Impex SRL Bacau
SC Cava Impex SRL Bacau este o firma cunoscuta in orasul Bacau, desi pe internet nu se gasesc foarte multe informatii despre aceasta, ce a fost infiintata in anul 1994. La momentul actual Cava Bacau detine printre altele un magazin de piese auto pe strada Republicii, nr. 54, un salon de coafura pe strada 9 Mai, nr. 25 si un restaurant, tot pe strada 9 Mai, nr. 25 si are aproximativ 40 de angajati.

marți, ianuarie 01, 2019

Cele mai citite articole din 2018!

Top 10 articole
Foto: TurismMarket.com
Iata ca povestea cu numarul 2019 a inceput, prima pagina este aproape scrisa si speram macar la inceput sa avem parte de o poveste mai frumoasa decat cea anterioara, in care sa ne folosim mai mult "baghetele fermecate" din "dotare", pentru a incerca sa scriem impreuna cat mai multe file minunate. 

Si ca de obicei in ultimul timp, in primul articol al anului, imi place sa fac o mica incursiune in articolele publicate in anul anterior, sa vad ce v-a placut si ce nu v-a placut sa cititi pe blog, sa fac un clasament al celor mai citite 10 articole, dar si sa vizualizez statisticile blog-ului in comparatie cu anul anterior. 

Pe scurt, pentru ca nu vreau sa va plictisesc la inceput de an, in 2018 am publicat 139 de articole, fata de 133 in 2017, in timp ce numarul de vizualizari unice ale blog-ului aproape s-a triplat. Si s-a triplat in primul rand pentru ca in 2018 am avut 5 articole cu foarte multe vizualizari, din care articolul cu noua cofetarie din orasul Bacau s-a detasat considerabil fata de celelalte, devenind in scurt timp si cel mai citit articol de pe constantins.ro din toate timpurile.

Dar iata si topul celor mai citite articole din 2018:
Pentru un blog personal mic, dar inimos, anul 2018 a fost unul bun, mai ales ca am reusit sa public in medie un articol la aproape 3 zile, lucru care nu stiu daca se va mai intampla si in 2019. Anul acesta timpul alocat pentru blogging va fi cu siguranta mai mic, dar voi scrie cu placere de cate ori voi avea ocazia.

Sunt multe de spus despre un nou an de blogging, dar ma opresc pentru moment aici, dar nu inainte de a va multumi inca o data tuturor celor care ati intrat macar o data in 2018 pe constantins.ro! Sa fiti iubiti si in 2019! J

sâmbătă, decembrie 29, 2018

Faceti loc sa vina povestea cu numarul 2019!

La multi ani!
"Faceti loc
Sa vina povestea (2019)
Faceti loc
Ne bate-n ferestre...
Cu bagheta fermecata
Facem lumea minunata..."

Cam asa suna refrenul unei melodii deosebite pentru copii, intitulata "Sa vina povestea", pe care am avut prilejul sa o ascult pentru prima data la serbarea de Craciun a copilului meu drag. O melodie care mi-a ramas si acum in minte si care mi se pare foarte potrivita pentru zilele noastre, mai ales acum la sfarsit de an, cand ne pregatim cu totii sa facem loc povestii 2019, o poveste care speram sa fie mai frumoasa decat povestea cu numarul 2018.


Si inainte de a face loc povestii 2019, cred ca multi dintre noi inca mai analizeaza povestea cu numarul 2018, care se apropie cu pazi repezi de final. Si nu stiu cum a fost povestea 2018 pentru voi, dar pentru mine a fost una destul de reusita, cel putin in comparatie cu cea din 2017 si ma refer aici doar din punct de vedere personal si profesional. Pentru ca din punctul de vedere al implicarii mele in comunitatea locala, nu am avut nicio reusita concreta, desi m-am zbatut destul de mult, in masura timpului disponibil, binenteles.

Dar chiar daca nu am avut nicio reusita concreta, nu imi pare rau, din contra, sunt bucuros macar ca am incercat timp de 2 ani sa fac ceva pentru comunitatea in care traiesc din 1981, timp in care am inteles foarte bine cum merg lucrurile in orasul Bacau si de ce nu merg asa cum ar trebui sa mearga. Si am mai inteles ca din postura de simplu cetatean al orasului si de simplu blogger in timpul liber nu am cum sa fac mai multe, motiv pentru care am ales ca in 2019 sa ma opresc din aceste actiuni locale, gen petitii, sesizari, memorii etc., pentru ca imi pierd timpul liber degeaba, autoritatile locale fiind mereu preocupate de interesele lor si ale grupurilor din spatele lor.

Pentru povestea cu numarul 2019 mi-am propus sa ma concentrez mai mult pe familie, acolo unde am cele mai multe realizari si satisfactii, pe serviciu, cel care imi asigura venitul necesar pentru a contribui la intretinerea familiei si pe blogging, atat cat va fi timp, binenteles. Si mai important, mi-am mai propus sa fac tot ce imi sta in putiinta ca povestea cu numarul 2019 sa cuprinda cat mai multe capitole frumoase in familie, de care sa ne aducem aminte cu bucurie nu numai la final de an, ci toata viata.

Nu imi ramane decat sa va doresc sa aveti o poveste cat mai frumoasa in 2019, cu multa sanatate in primul rand si cu cat mai multe capitole fericite, de care sa va aduceti aminte cu bucurie mereu. Si nu uitati ca bagheta fermecata este la voi, cu care va puteti face singuri viata minunata! Faceti loc sa vina povestea cu numarul 2019! La multi ani! 

Foto: la-multi-ani-cu-sanatate.blogspot.com

duminică, septembrie 09, 2018

AS Coriolan Bacau este noua Vicecampioana a Ligii Campionilor la Minifotbal!

AS Coriolan Bacau
Foto: AS Coriolan Bacau
AS Coriolan Bacau a devenit astazi, la prima participare in cea mai puternica competitie europeana intercluburi, Vicecampioana Ligii Campionilor la Minifotbal! Si a fost foarte aproape sa fie chiar Campioana EMF Champions League, dar a pierdut Finala la loviturile de departajare, in fata echipei MAV Sports Timisoara, lovituri de departajare ce se stie ca sunt mai mult o loterie, in care balanta se poate inclina oricand in favoarea uneia dintre echipe.

In faza grupelor, AS Coriolan Bacau a fost repartizata in grupa A, alaturi de The Mexicans, din Israel, Prestige MCF, din Albania si Kontakt BIH, din Austria. In primul meci, baietii nostri au invins cu 2-0 The Mexicans, iar in cel de-al doilea, echipa bacauana a pierdut cu 1-3 in fata echipei albaneze Prestige MCF, dar s-a revansat apoi in ultimul meci din grupa, atunci cand au castigat cu 8-2 in fata echipei austriece Kontakt BIH. Astfel, cu 6 puncte din 9 posibile, AS Coriolan Bacau s-a calificat in Saisprezecimile de Finala ale Ligii Campionilor la Minifotbal.

In Saisprezecimile de Finala, baietii nostri au dat de finalista de anul trecut, Ecos din Bosnia, pe care au invins-o dupa un meci foarte greu cu 3-2, dupa care au trecut in Optimile de Finala cu 4-3 de echipa Art Metali din Croatia. In Sferturi de Finala, AS Coriolan Bacau a trecut dupa loviturile de departajare de echipa gazda, Lomanose, dupa ce scorul la finalul celor doua reprize regulamentare a fost 2-2. In Semifinale, bacauanii nostri au trecut de bucurestenii de la Tazmannshaft, tot la loviturile de departajare, dupa ce tabela de marcaj arata 3-3 la finalul minutelor regulamentare de joc.

Una peste alta, echipa bacauana a reusit o performanta foarte mare in Slovenia, mai ales ca s-a aflat la prima participare in cea mai tare competitie europeana intercluburi la minifotbal, motiv pentru care merita toate felicitarile noastre. Cu un lot foarte bun de jucatori, unii dintre acestia jucand in trecut si pentru echipa fanion a judetului, FCM Bacau, iar altii care nu au apucat sa joace pentru cea mai titrata echipa bacauana din toate timpurile, desi ar fi meritat sa o faca, AS Coriolan Bacau ne-a facut sa fim mandri ca suntem bacauani, macar pentru 5 zile.  

Dar iata si lotul de jucatori si staff-ul tehnic care au facut deplasarea la Terme Catez, in Slovenia:
  • portari: Bogdan Ciobanu si Stefan Lepadatu
  • jucatori de camp: Ionut Panainte (golgeterul competitiei, cu 8 goluri), George Patriche, Ionut Sentes, Adrian Poanca, Marius Dobos (golgeterul competitiei, cu 8 goluri), Alexandru Campanu, Andrei Intuneric,  Robert Puscasu, Gabriel Boghian, Bogdan Corman
  • antrenor-jucator: Andrei Intuneric
  • presedinte: Florin Sarbusca
  • delegat: Cezar Stratulat
  • sponsor: Coriolan

Bravo, baieti! Ne-ati facut sa fim mandri inca o data de voi! Hai Bacaul!

vineri, septembrie 07, 2018

Zilele Parcului Gheraiesti au ajuns la editia a 5-a!

Zilele Parcului Gheraiesti, editia a 5-a
Intr-un oras din ce in ce mai gri, aflat in decadere continua de vreo 5-6 ani incoace, in care toate proiectele importante ale urbei sunt blocate, aceste evenimente sunt printre putinele lucruri care mai reusesc sa tina Bacaul in viata. Administratia locala actuala nu a reusit in 2 ani si 3 luni sa faca mai nimic din ce a promis cu surle si trambite in campanie. Orasul curat cel mult promis este un vis mult prea frumos pentru bacauani, iar orasul functional cu care s-au castigat alegerile se vede precum luminita de la capatul tunelului.  

Dar daca actuala administratie locala tot nu se poate lauda la momentul actual cu prea multe reusite, macar sa sustina aceste evenimente, ce au si ele importanta lor intr-un oras. 3 astfel de evenimente au loc si in week-end-ul care da sa inceapa. Pe langa Salonul de Folk&Blues, ce are loc in perioada 7-9 septembrie, Street Food Festival, ce are loc in Parcul Cancicov in perioada 6-9 septembrie, un eveniment interesant, dar care consider in continuare ca nu isi are aleasa bine locatia, suntem invitati si la Zilele Parcului Gheraiesti, un eveniment ce a ajuns deja la a 5-a editie, eveniment care se va desfasura in perioada 8-9 septembrie.

Sub deviza "Vacanta se termina in Parcul Gheraiesti...din nou!", Asociatia pentru Dezvoltare Activa (ADA), cu sprijinul Primariei si Consiliului Local Bacau ne invita pe toti, copii, tineri, parinti si bunici, sambata si duminica, in intervalul orar 14.00-22.00, sa participam la primul festival de tip Open Park din Bacau, acolo unde ne asteapta peste 30 de ateliere pregatite de catre voluntarii si partenerii ADA, activitati si competitii sportive, precum si un program artistic ce va avea loc pe scena special amenajata din Parcul Gheraiesti.

Dar iata si programul complet al evenimentului Zilele Parcului Gheraiesti:

Sambata, 8 septembrie 2018

Interval orar
Atelier
Facilitator / Partener
14:00 – 15:30
Valorile Familiei
Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale
Ecologizare în parcul Gherăiești
Federația Tinerilor din Bacău
Inside Out
Federația Tinerilor din Bacău
Activități pentru copii
Asociația Betania – Centrul Delfinul pentru copii cu autism Bacău
Interacțiunea cu animale
SAL-VET Servicii veterinare
Handmade – brățările prieteniei
Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA
Dezbatere – nevoile tinerilor din județul Bacău
Romanian Youth Movement for Democracy
Informare –  15 septembrie,
Ziua de Curățenie Națională
Let’s do it Romania – Grupul de inițiativă din Bacău
Activități pentru copii
Animatori Kinderfest
15:30 – 16:30
Program cultural pregătit de către Animatori Kinderfest
16:00 – 17:30
Educație juridică
De-a dreptul
Scriere creativă
Tinerii Scriitori Na No Wri Mo
Exerciții fitness și discuții despre un stil de viață sănătos
Antrenor Adi Vulpe
Comunicare responsabilă #fărăură în spațiul public
Go Free – Asociația pentru Dezvoltarea Societății Civile (Cluj)
Handmade – Origami
Interact Club Bacău
Atelier de desen
Asociația pentru Dezvoltare Activă
Treasure Hunt
Asociația pentru Dezvoltare Activă
Inside Out
Federația Tinerilor din Bacău
Informare –  15 septembrie,
Ziua de Curățenie Națională
Let’s do it Romania – Grupul de inițiativă din Bacău
Activități pentru copii
Animatori Kinderfest
17:00 – 22:00
Program cultural oferit de către: ADAMAS, Palatul Copiilor, Școala de Canto My Voice Studio by Andra Lungu, Clubul de dans FirSTep by Deea, Direct Studio, dar și alți elevi și tineri băcăuani: Silvia Păduraru, Delia Lupu, Amalia Ferdeș, Anisia Delia Colac, Karina Luncanu și mulți alții.
Duminica, 9 septembrie 2018

Interval orar
Atelier
Facilitator / Partener
14:00 – 15:30
#EUandMe - cum mă ajută UE să rămân conectat la natură și civilizație
Europe Direct Bacău
Principiile comunicării
Trainer Răzvan Prodan
Relația părinți – copii
Asociația un Zâmbet Bacău
Inside Out
Federația Tinerilor din Bacău
ADApolis
Asociația pentru Dezvoltare Activă
Atelier de desenat
Asociația pentru Dezvoltare Activă
Teatru de improvizație
Asociația pentru Dezvoltare Activă
Informare –  15 septembrie,
Ziua de Curățenie Națională
Let’s do it Romania – Grupul de inițiativă din Bacău
Activități pentru copii
Animatori Kinderfest
15:30 – 16:00
Program cultural pregătit de către Oratoriul Salezian Don Bosco Bacău
16:00 – 17:30
Cross de alergat organizat de Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA
Cross pe biciclete organizat de Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA
Workshop de fotografie
Asociația Pasionaților de Fotografie
Treasure Hunt
Insula Cercetașilor Bacău
Exerciții fitness și discuții pe stil de viață sănătos
Antrenor Adi Vulpe
Instrumente de implicare a tinerilor în comunitate și influențarea deciziilor publice
Go Free – Asociația pentru Dezvoltarea Societății Civile (Cluj)
Curs de prim ajutor
Crucea Roșie Bacău
Atelier de desen
Asociația pentru Dezvoltare Activă
Inside Out
Federația Tinerilor din Bacău
Informare –  15 septembrie
Ziua de Curățenie Națională
Let’s do it Romania – Grupul de inițiativă din Bacău
Activități pentru copii
Animatori Kinderfest
17:30 – 22:00
Program cultural oferit de către: Palatul Copiilor, Candle Lights, Age of Tomorrow, Endless Emotions, Ada Georgiana, Paulina Popa, elevii îndrumați de către prof. Claudia Vasilache și mulți alții.
(sursa: Asociatia pentru Dezvoltare Activa)

Cu mentiunea ca imi doresc sa avem cat mai multe parcuri in Bacau, in care sa sarbatorim cu bucurie zilele fiecarui parc in parte, va invit la Zilele Parcului Gheraiesti! Hai Bacaul!

vineri, august 31, 2018

Memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras!

Parcul Fagaras
In aceasta dimineata am depus la Registratura Primariei Bacau un memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras, parc care ni se tot promite din 4 aprilie 2014. Cu alte cuvinte, de 4 ani si aproape 5 luni de zile, autoritatile locale ne tot duc cu vorba ca amenajeaza acest parc, dar de fiecare data cand au inceput sau reinceput lucrarile s-au oprit la scurt timp, pe motiv de lipsa de fonduri (administratia Stavarache) sau ca au fost contestatii la Institutul de Stat in Constructii pentru ca s-a lucrat fara autorizatie de construire (administratia Necula).

De la peste 8.000 de mp de parc, cu un proiect maret, cu care s-a laudat admistratia Stavarache s-a ajuns la 2.000-3.000 de mp de parc, cu un proiect simplu (nici d-l primar Cosmin Necula si nici Societatea de Servicii Publice nu au stiut sa imi spuna cati mp va avea pana la urma parcul atunci cand i-am intrebat la intalnirea de la Scoala Domnita Maria de la inceputul acestui an) in timpul administratiei Necula, dar nici macar acesta din urma nu s-a mai amenajat.

Memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras
Discutia despre Parcul Fagaras este una foarte lunga, as putea scrie la infinit despre acest subiect, despre care va pot oferi detaliile si daca ma treziti noaptea din somn. Cert este ca dupa demersurile individuale pe care le-am facut pana acum, in nenumarate randuri si despre care am scris pe blog si pe contul meu de Facebook, acum a venit randul sa facem un demers comun in cartier, cu semnaturi in spate, pentru a da mai multa greutate acestui demers de amenajare a unui parc.

Mentionez ca am trimis acest memoriu si pe adresele de e-mail ale consilierilor locali, pe care i-am rugat sa ne sprijine cu tot ce pot in demersul nostru si il voi trimite si majoritatii site-urilor si blog-urilor din orasul Bacau, pentru a prelua stirea daca o vor considera una adecvata. 

Dar iata si un extras din memoriul pentru amenajarea Parcului Fagaras:

"Subsemnatii din tabelul atasat, cetateni ai cartierului ANL Bucegi, va rugam sa dispuneti cat mai repede amenajarea unui parc pe terenul dintre strada Fagaras, strada Teiului, SOMA si CRAB, parc care ni se tot promite din 4 aprilie 2014 si nu se mai amenajeaza.

In aproape toate zonele orasului au fost amenajate parcuri pe masura, respectiv Parcul Cancicov, Parcul Trandafirilor, Parcul Nord, Parcul Catedralei si Parcul Olimpic. Au mai ramas Parcul Fagaras si Parcul CFR, proiecte abandonate in Primaria Bacau.

Zona de Sud a orasului a ramas astfel descoperita, cateva mici parculete de cartier nefiind astfel suficiente. Avem nevoie de un parc mai mare in zona, care sa deserveasca in primul rand cetatenii din cartierul ANL Bucegi, dar si cetatenii din Municipiul Bacau care doresc sa isi petreaca timpul liber intr-un spatiu verde.

Numar de inregistrare memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras
Cartierul ANL Bucegi a devenit un cartier plin de copii, care nu au unde sa se joace. Un simplu parc de copii cu 2 scranciobe pentru copiii de pana la 3 ani, 2 scranciobe pentru copiii de peste 3 ani, 2 tobogane, 2 balansoare si 6 banci nu mai este suficient.

Speram ca cererea noastra sa gaseasca o rezolvare favorabila si cat mai rapida, pentru ca de promisiuni suntem satui. Parcul Fagaras nu necesita o suma foarte mare din bugetul Municipiului Bacau si se poate amenaja intr-un timp scurt.

In 22 martie 1935, 110 bacauani au semnat un memoriu asemanator pentru amenajarea Parcului Cancicov (copie atasata acestui memoriu) si au reusit sa sensibilizeze autoritatile locale de la acea vreme, care au dispus amenajarea parcului. Si noi speram sa va sensibilizam si sa dispuneti amenajarea Parcului Fagaras!

Cu stima,
Cetateni ai cartierului ANL Bucegi"

Nu imi ramane decat sa astept raspunsul oficial de la Primaria Bacau, care sper sa fie unul pozitiv si care sa aiba si o punere in practica, binenteles, adica amenajarea Parcului Fagaras. Speranta moare ultima! Hai Bacaul!

vineri, iunie 01, 2018

Cel mai mare cros pentru Epilepsie din Romania da startul si in Bacau!

Epilepsy Challenge Bacau 2018
Cel mai mare cros pentru Epilepsie din Romania dă startul și în Bacău în data de 2 iunie!

Crosul Epilepsy Challenge Farmaciile Sf. Spiridon este un apel către comunitatea băcăuana de a susţine pacienţii care se luptă cu epilepsia, o invitaţie la solidaritate faţă de semeni! La eveniment sunt aşteptați să alerge medici, farmacişti, asistenţi medicali, dar şi toţi cetăţenii care manifestă solidaritate faţă de persoanele care se confruntă cu această afecţiune.

Epilepsy Challenge este o manifestare sportivă cu caracter caritabil (donație înscriere 70 lei), care constă intr-un cros necronometrat pe o distanta de 5 km, organizat în 10 orașe din țară:
  • 26 mai: Timisoara;
  • 2 iunie: Bacau, Alba Iulia, Baia Mare, Brasov, Craiova, Sibiu, Tirgu Mures;
  • 9 iunie: Bucuresti;
  • 16 iunie: Cluj-Napoca;

Înscrierile pentru orașul Bacău se fac pe www.farmaciilesfspiridon.ro sau în oricare dintre Farmaciile Sf. Spiridon din Bacău, iar pentru celelalte orașe din țară pe www.epilepsychallenge.ro

În România se estimează un număr aproximativ de 400.000 de persoane care suferă de epilepsie. Din cauza lipsei unor Centre de Epilepsie şi Monitorizare EEG în oraşele mai mici, foarte mulți dintre aceşti oameni, fie nu sunt diagnosticați şi tratați, fie depun eforturi mari călătorind sute de km pentru o consultație de aproximativ o oră într-un oraş mai mare.

Scopul crosul este de a strânge fonduri pentru:
  • achiziția a 4 aparate video EEG/an în orașele care duc lipsa unui cabinet dedicat de epilepsie și monitorizare EEG
  • înființarea unui centru de sprijin psihologic al părinților cu copii cu epilepsie și de sprijin psihologic al adolescenților care află că au epilepsie, la nivel național.

Traseul de 5 km din Bacău este este următorul: din Piaţa Tricolorului-respectiv Calea Mărăşeşti-până la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău-Strada Războieni-Parcul Cancicov Bacău (aleea până la Biblioteca Judeţeană) şi retur până în Piaţeta din faţa Casei de Cultură (traseul fiind repetat de 2 ori).

Sursa: Farmaciile Sf. Spiridon

marți, mai 01, 2018

Ai habar de Habarnam?

Aventurile lui Habarnam
Foto: TMB
Ai habar de Habarnam? In debutul lunii mai, Teatrul Municipal Bacovia - Sectia Animatie ne invita in Orasul Florilor. Astfel, joi, 3 mai, incepand cu ora 10.30, in Avanpremiera, vineri, 4 mai, incepand tot cu ora 10.15 si duminica, 6 mai, incepand cu ora 11.00, in Premiera, suntem invitati sa ne intalnim cu prichindeii din oraselul magic, unde orice vis poate fi trait, iar apoi povestit. Aici, Habarnam ne face cunostiinta cu prietenii sai, care incearca sa-l ajute sa devina ceea ce isi doreste.

Dar iata si toate detaliile acestei premiere de la Teatrul Municipal Bacovia:

"Aventurile lui Habarnam

adaptare după Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov
dramatizare Laurențiu Blaga

DISTRIBUȚIE:
Andreea Sandu
Neagu Alina Vasilica
Ilinca Istrate
Beatricee Teisanu
Laurenţiu Budău
Tiberiu Gabor-Bitere
Andi Andriuca
Alex Giuseppe

REGIA ARTISTICĂ:
Oana Leahu
SCENOGRAFIA:
Gavril Siriteanu
MUZICA:
Zeno Apostolache Kiss

FOTO:
Mihaela Nazarie
AFIȘ + COVER:
Adrian Istrate

Aventurile lui Habarnam - un spectacol care vă invită în Orașul Florilor - un loc magic locuit de prichindei, unde orice vis poate fi trăit, iar apoi povestit! Aici, Habarnam vă face cunoștință cu prietenii săi care încearcă să-l ajute să devină ceea ce-și dorește: muzician, sau pictor sau poet… .

Cu un zâmbet poznaș, Prichindelul care are talent pentru orice, dar care nu prea dorește să învețe, trece prin încercări care-l determină să înțeleagă ce important este să ai răbdare, să-ți prețuiești prietenii, să studiezi, să cunoști!

Sperăm să vă bucurați de această călătorie! Și să fiți pregătiți pentru noi aventuri, pentru că acesta este doar începutul!

Oana Leahu, regizor

Pentru rezervări ANIMAȚIE sunați la nr:
0753090588 - Bebe Păduraru
0753090590 - Nicolae Hamza

Preț bilet:
Sală - 30 lei
Lojă - 35 lei"

(sursa: Teatrul Municipal Bacovia)

Acum ai habar de Habarnam? J Hai la Teatru, hai Bacaul! J