Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta DexOnline. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta DexOnline. Afișați toate postările

sâmbătă, decembrie 10, 2022

Monolog sau Dialog? Ca sa stiu daca raman!

 

Monolog vs Dialog
Foto: Adobe Stock


Conform dexonline.ro:

 

"monolog, monologuri substantiv neutru

  • 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile.
    • 1.1. Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care este reprodus fluxul gândirii personajului.
    • 1.2. Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor.
  • 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși.

sinonime: solilocviu

etimologie:

  • limba franceză monologue

 

dialog, dialoguri substantiv neutru

  • 1. Convorbire între două sau mai multe persoane.

sinonime: conversație convorbire discuție

    • 1.1. prin specializare Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc.
    • 1.2. prin specializare Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor.
      • diferențiere Formă de convorbire între două personaje, în care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o operă literară în care se redă convorbirea dintre două personaje.
      • 1.2.1. Dialog interior = replicile pe care le schimbă cu sine însuși un personaj literar.
      • 1.2.2. Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire.
    • 1.3. Alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, fiind executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite.
  • 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog.

etimologie:

  • limba franceză dialogue
  • limba latină dialogus"

 

M-am uitat zilele trecute pe dexonline.ro, sa citesc definitiile complete pentru cuvintele monolog si dialog, pentru ca am observat ca sunt din ce in ce mai multe persoane care nu mai au rabdare sa poarte un dialog. Te intalnesti cu ele, te saluta, te intreaba ce faci, nici nu iti ofera timpul necesar sa le raspunzi, dupa care isi incep monologul. Incep sa se laude cu ce au mai realizat, cu ce au mai patit sau cu ce probleme se mai confrunta, pentru ca problemele lor sunt cele mai importante, indiferent de cat de mici sau de mari sunt, iar tot universul trebuie sa se puna in miscare sa le rezolve, incepand cu tine, binenteles.

 

In acel "dialog", tu contezi doar ca asculti si ca il mai aprobi din cand in cand si de multe ori nici nu esti lasat sa il aprobi, ca acea persoana continua sa turuie si sa iti faca capul patrat, devenind in scurt timp un fel de "SpongeBob Pantaloni Patrati". Si daca, din greseala, te lasa sa spui si tu ceva, nu are rabdare sa te asculte, iar daca incearca sa te asculte, nu te aude. Daca il intrebi apoi ceva din ce ai spus anterior, nu stie sa iti raspunda, pentru ca el este concentrat doar pe ceea ce spune si pe ce mai are de spus, cel din fata lui avand doar misiunea de a il asculta. Vi se pare cunoscut, nu?

 

Da, din pacate, sunt din ce in ce mai multe persoane care nu mai au rabdare sa poarte un dialog, dar in acelasi timp, din fericire, inca mai sunt si oameni frumosi, cu care nu numai ca poti purta un dialog, dar iti face si o placere deosebita sa vorbesti cu ei si sa ii ai in preajma ta! Sa fiti iubiti si sa aveti un sfarsit de saptamana cat mai placut, alaturi de cei dragi, in dialog, binenteles!