Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Galeriile Adal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Galeriile Adal. Afișați toate postările

joi, septembrie 26, 2019

Pepco Romania deschide al 4-lea magazin din orasul Bacau!

Pepco Hello Shopping Park Bacau
Foto: hellopark.ro

Luni, 30 septembrie, Pepco Romania va deschide al 4-lea magazin din orasul Bacau, pe strada Narciselor, in noul spatiu comercial din zona Kaufland, despre care am scris un articol in luna iunie, link aici. Desi al 4-lea magazin Pepco a fost programat sa se deschida in cadrul Complexului Comercial Adal, iar apoi, al 5-lea, in zona Narcisa, asa cum am scris in luna aprilie, link aici, pana la urma magazinul de pe strada Narciselor se va deschide inaintea celui din Galeriile Adal.

Pe langa Pepco, spatiul comercial construit de Alpha Real Estate Investment, compania de investitii a Alpha Property Group, ce face parte din grupul ceh Intercora, va gazdui si alte 3 magazine, printre care si primul magazin KiK din Bacau, KiK fiind una dintre firmele de succes care isi desfasoara activitatea in sectorul comertului cu amanuntul din Germania, a carei sector principal de activitate il reprezinta comercializarea produselor textile, sector completat de comercializarea produselor Non-Food. 

Asa cum am mai scris, Pepco este un retail discounter cu o retea la nivel european ce ofera articole de imbracaminte pentru intreaga familie, precum si produse pentru casa, la preturi mici. In tara de origine, Polonia, Pepco a cunoscut o dezvoltare dinamica in ultimii ani, devenind cel mai renumit retailer de imbracaminte pentru copii si un furnizor de top in domeniul articolelor decorative. In opinia Pepco, succesul se datoreaza oamenilor si implicarii acestora. 

Pepco in cifre (actualizat):
  • Peste 15 milioane de clienti in fiecare luna
  • Peste 15 ani de extindere neintrerupta
  • Peste 16.000 de angajati in Europa
  • Peste 1.700 de magazine in Europa
  • Biroul Central din Poznan, cu peste 500 de angajati
  • 2.500 de paleti cu marfa in fiecare zi, livrati in 11 tari din Europa

Scurt istoric (actualizat):
  • 1999 - Inceput
  • 2004 - Apar primele 14 magazine Pepco, localizate in orase precum Poznan, Bydgoszcz sau Gdansk
  • 2007 - S-a deschis magazinul Pepco cu numarul 100
  • 2013 - Magazinele Pepco servesc si clienti din afara Poloniei. Pepco deschide magazine in Cehia si in Slovacia
  • 2014 - Pepco sarbatoreste deschiderea magazinului cu numărul 500
  • 2015 - Se pot vizita si magazinele Pepco din Romania si Ungaria
  • 2016 - In mai puțin doi ani de zile, numarul magazinelor Pepco s-a dublat – se va deschide magazinul Pepco cu numarul 1000
  • 2017 - Clientii croati si sloveni se bucura de magazinele Pepco
  • 2018 - Clientii din Letonia si Estonia se bucura de magazinele Pepco
  • 2019 - Bulgaria se alatura familiei Pepco

Odata cu deschiderea celui de-al 4-lea magazin din orasul Bacau, reteaua de magazine Pepco din Romania va ajunge la cota 249, numar care va creste in continuare, numai in orasul Bacau urmand sa se deschida pana la sfarsitul anului magazinul cu numarul 5, cel din cadrul Centrului Comercial Adal.