Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Goluri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Goluri. Afișați toate postările

miercuri, mai 13, 2015

Echipa mai buna este cea care inscrie cu un gol mai mult decat adversarul!

Fotbal
Foto: FreeImages.com
Ani la rand am fost de parere ca echipa mai buna este cea care are mai multe ocazii de gol, care deseneaza mai frumos pe teren, care are posesia mai mare etc. Acesta a fost punctul meu de vedere pana acum cateva zile, atunci cand, ceva parca s-a schimbat brusc in perceptia mea. Deodata am inceput sa am o alta parere, diametral opusa, lucru care mi se intampla mai rar, probabil pentru ca am inceput sa gandesc mai pragmatic, astfel incat acum cred ca echipa mai buna este cea care inscrie cu un gol mai mult decat adversarul!

Si acest lucru nu este valabil numai in fotbal, acolo unde fac acum in mod deosebit referire, ci in toate sporturile in care diferenta dintre doua echipe o fac golurile marcate in plus de catre una dintre acestea. Inclin sa cred ca aceasta schimbare in perceptia mea provine atat de la o gandire actuala mai pragmatica, ce probabil survine dupa o perioada de maturizare continua, cat si datorita unor voci din media, in special ale antrenorilor si ale jucatorilor unor echipe, care se "plang" prea mult in ultima vreme ca pierd meciurile nemeritat in ciuda faptului ca isi creeaza mai multe ocazii decat adversarul, deseneaza mai frumos pe teren, joaca mai bine, sunt arbitrati incorect etc.

Eu unul nu mai suport sa aud replici de genul "am pierdut, dar am fost mai buni pe teren". Si nu o afirm in necunostiinta de cauza, mai ales ca am jucat si eu doi ani de fotbal la un club din Bacau, Letea Bacau mai exact, echipa care din pacate s-a desfiintat intre timp, din cauza problemelor cu care s-a confruntat fabrica Letea, ce tinea si echipa de fotbal. In opinia mea, daca esti mai bun, trebuie sa castigi. Cu tot ghinionul potrivnic si cu tot arbitrajul posibil ostil, pentru ca se intampla si astfel de lucruri in timpul meciurilor de fotbal. Cu alte cuvinte, daca esti mai bun, trebuie sa o dai in ate si daca esti mai bun trebuie sa presezi continuu, pentru ca arbitrul nu iti poate anula cinci goluri intr-un singur meci. J