Foto: Kaufland Romania |
Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland
creează 75 de noi locuri de muncă și sprijină dezvoltarea
comunității locale.
Printre raioanele disponibile se numără
cele de legume-fructe, vitrină cu servire asistată, brutărie, alimente de bază,
dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. Magazinul va fi dotat cu
case de marcat expres, acestea urmând să fie instalate în cursul acestui an.
În exteriorul magazinului, Kaufland pune la dispoziția
clienților amatori de o masă rapidă și un punct Grill.
Magazinul își așteaptă clienții cu oferte
speciale cu ocazia deschiderii.
Foto: Kaufland Romania |
În galeria comercială din cadrul magazinului clienții pot
găsi farmacie, un tabac shop și un mini food-court cu mâncare
gătită, produse de patiserie și cofetărie.
În plus, în premieră în orașul Bacău, clienții
magazinului vor putea folosi primul aparat automat de reciclare pentru
trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și
doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).
Aparatele sunt tip self-service și recompensează clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin. Astfel, la fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens.
Magazinul este amenajat după cel mai recent concept de
design Kaufland România, pentru a asigura clienților o experiență de
cumpărături simplificată, rapidă și plăcută.
Programul de lucru este de la 7:30 până la 22:00 de luni până
sâmbătă, iar duminică în intervalul 8:00-20:00.
„Dotat cu o gamă variată de produse, printre care se
evidențiază specialitățile de pește proaspăt și fructe de mare, cel
de-al treilea magazin Kaufland din Bacău înseamnă susținerea dezvoltării
comunității locale cu peste 70 de noi locuri de muncă. Mai mult, am depășit
numărul de 120 de magazine în România, iar extinderea noastră nu se oprește
aici, ci, în ton cu dinamismul care ne caracterizează, o vom continua în
întreaga țară”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare &
Corporate Affairs, Kaufland România.
Deoarece pentru Kaufland protejarea mediului înconjurător
este o prioritate, și noul magazin din Bacău deține o instalație de
climatizare ecologică - un sistem complex, modern, care recuperează
căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor
naturale, cu responsabilitate față de mediu. Iarna, magazinul este încălzit,
iar, vara, instalația inversează procesul, pentru a crea în hipermarket
temperaturi ambientale, plăcute, în concordanță cu standardele de sănătate
publică. Sistemul de frig din magazin este fără freon și utilizează numai CO2,
protejând astfel mediul înconjurător, fără să folosească pentru încălzire
lemne, gaze sau petrol.
Sursa: Comunicat de presa Kaufland
Romania