Din vremuri de demult apuse, nu a fost fata mai frumoasa in
Franta ca printesa Amelie, fata iubitului rege Henric. Chipul ei alb ca zapada,
parul ei cel negru, ochii ei albastri atat de senini, nasul ei cel mic si usor
in vant, buzele ei ca niste cirese si mai ales frumusetea trupului ei, acoperit
de haine si bijuterii de lux, toate impreuna fermecau inimile tuturor celor
care o priveau.
Despre frumusetea Ameliei s-a
dus vestea in lumea intreaga, astfel incat, din toate colturile lumii au venit
sa o peteasca tot felul de printi, care mai de care mai curajosi si mai viteji.
Dar, din nefericire pentru regele Henric, care ramasese singur de cativa ani si
care suferea si de o boala rara, ce nu ii mai lasa mult timp de trait, printesa
Amelie ii refuza pe toti.
Situat pe Valea Loarei, una din
regiunile istorice ale Frantei, castelul Azay-le-Rideau, resedinta regelui si a
fiicei sale, era construit pe o mica insula pe raul Indre, fiind astfel
inconjurat de apa, intrarea facandu-se pe un pod, pod despre care regele Henric
incepea sa creada ca este chiar blestemat, atat timp cat niciun print ce il
trecea nu reusea sa o impresioneze pe Amelie. Printesa era si ea nefericita, mai
ales de moment ce avea ochii plini de lacrimi in fiecare seara, de aici si
legenda privind apa ce inconjura castelul.