Dedeman,
lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor
interioare, cu capital 100% românesc, inaugurează miercuri, 21 decembrie, al
doilea magazin din Bacău și al 45-lea al rețelei.
Investiția în această nouă unitate a companiei Dedeman s-a ridicat
la peste 12 milioane de euro iar lucrările de construcție și amenajare s-au
desfășurat pe durata a 3 luni și jumătate.
Amplasat pe str. Abatorului, nr. 5, noul magazin este dedicat în
special locuitorilor din partea de Nord a orașului, fiind mult mai accesibil
față de cel deja existent pe str. Republicii.
Dincolo de distanța mai mică până la cumpărături, clienții noului
magazin din Bacău vor avea și alte avantaje: o parcare încăpătoare cu 370 de
locuri, un magazin mai spațios, de peste 15.000 mp., din care o seră de 2000
mp., un ambient primitor și raioane intuitiv organizate precum și o gamă mai
mare de produse prezente la raft.