Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Narcisa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Narcisa. Afișați toate postările

joi, septembrie 26, 2019

Pepco Romania deschide al 4-lea magazin din orasul Bacau!

Pepco Hello Shopping Park Bacau
Foto: hellopark.ro

Luni, 30 septembrie, Pepco Romania va deschide al 4-lea magazin din orasul Bacau, pe strada Narciselor, in noul spatiu comercial din zona Kaufland, despre care am scris un articol in luna iunie, link aici. Desi al 4-lea magazin Pepco a fost programat sa se deschida in cadrul Complexului Comercial Adal, iar apoi, al 5-lea, in zona Narcisa, asa cum am scris in luna aprilie, link aici, pana la urma magazinul de pe strada Narciselor se va deschide inaintea celui din Galeriile Adal.

Pe langa Pepco, spatiul comercial construit de Alpha Real Estate Investment, compania de investitii a Alpha Property Group, ce face parte din grupul ceh Intercora, va gazdui si alte 3 magazine, printre care si primul magazin KiK din Bacau, KiK fiind una dintre firmele de succes care isi desfasoara activitatea in sectorul comertului cu amanuntul din Germania, a carei sector principal de activitate il reprezinta comercializarea produselor textile, sector completat de comercializarea produselor Non-Food. 

Asa cum am mai scris, Pepco este un retail discounter cu o retea la nivel european ce ofera articole de imbracaminte pentru intreaga familie, precum si produse pentru casa, la preturi mici. In tara de origine, Polonia, Pepco a cunoscut o dezvoltare dinamica in ultimii ani, devenind cel mai renumit retailer de imbracaminte pentru copii si un furnizor de top in domeniul articolelor decorative. In opinia Pepco, succesul se datoreaza oamenilor si implicarii acestora. 

Pepco in cifre (actualizat):
  • Peste 15 milioane de clienti in fiecare luna
  • Peste 15 ani de extindere neintrerupta
  • Peste 16.000 de angajati in Europa
  • Peste 1.700 de magazine in Europa
  • Biroul Central din Poznan, cu peste 500 de angajati
  • 2.500 de paleti cu marfa in fiecare zi, livrati in 11 tari din Europa

Scurt istoric (actualizat):
  • 1999 - Inceput
  • 2004 - Apar primele 14 magazine Pepco, localizate in orase precum Poznan, Bydgoszcz sau Gdansk
  • 2007 - S-a deschis magazinul Pepco cu numarul 100
  • 2013 - Magazinele Pepco servesc si clienti din afara Poloniei. Pepco deschide magazine in Cehia si in Slovacia
  • 2014 - Pepco sarbatoreste deschiderea magazinului cu numărul 500
  • 2015 - Se pot vizita si magazinele Pepco din Romania si Ungaria
  • 2016 - In mai puțin doi ani de zile, numarul magazinelor Pepco s-a dublat – se va deschide magazinul Pepco cu numarul 1000
  • 2017 - Clientii croati si sloveni se bucura de magazinele Pepco
  • 2018 - Clientii din Letonia si Estonia se bucura de magazinele Pepco
  • 2019 - Bulgaria se alatura familiei Pepco

Odata cu deschiderea celui de-al 4-lea magazin din orasul Bacau, reteaua de magazine Pepco din Romania va ajunge la cota 249, numar care va creste in continuare, numai in orasul Bacau urmand sa se deschida pana la sfarsitul anului magazinul cu numarul 5, cel din cadrul Centrului Comercial Adal. 

luni, august 19, 2019

SuperMercato va inchide un magazin in Bacau!

SuperMercato Narcisa Bacau
Foto: pagina de Facebook SuperMercato

La mai putin de 10 luni de la deschiderea celor doua magazine in orasul Bacau, despre care am scris si eu un articol, link aici, SuperMercato a anuntat pe pagina sa de Facebook ca va inchide deja unul dintre acestea. Este vorba despre magazinul de la Narcisa, situat pe fosta locatie Agricola, intre Cuptorul de Aur si Inan, magazin care se va inchide pe 30 august, la ora 12.00, pana atunci acesta urmand sa isi desfasoare programul normal, de luni pana vineri, intre orele 8.30 si 16.30, sambata si duminica fiind inchis.

Mai mult decat atat, incepand de azi si pana la inchiderea magazinului, SuperMercato va oferi clientilor sai reduceri de 20% la toate produsele din magazin, pana la epuizarea stocurilor. De asemenea, cel de-al doilea magazin din orasul Bacau, respectiv magazinul de pe strada Mihai Viteazu, de langa Ideea Bank si Apicola, situat tot pe o fosta locatie Agricola, va ramane deschis in continuare, reteaua SuperMercato scazand la 29 de magazine in tara, 8 in Bucuresti, 3 in Ramnicu Valcea, cate 2 in Brasov, Cluj-Napoca, Craiova, Galati si Oradea si cate unul in Bacau, Constanta, Piatra Neamt, Pitesti, Sibiu, Slatina, Targu Jiu si Timisoara.

Dar desi va inchide un magazin in orasul Bacau, reteaua SuperMercato se va extinde in continuare la nivel national, urmatoarele 2 puncte de lucru urmand sa se deschida in perioada urmatoare in Ilfov si Suceava, puncte de lucru cu care SuperMercato va ajunge la o retea de 31 de magazine. Astfel, in aproape 5 ani de activitate, afacerea romaneasca de familie, care comercializeaza produse italiene, care a pornit in anul 2015 in Ramnicu Valcea si care a avut din start un feedback pozitiv din partea clientilor sai, a ajuns la o retea importanta de magazine in Romania.

Despre SuperMercato
SuperMercato este "o afacere de familie, in care o echipa tanara, ambitioasa si dedicata aduce cele mai bune produse din Italia in Romania", pe care le comercializeaza atat in reteaua proprie de 29 de magazine fizice, in plina expansiune, cat si prin intermediul unui magazin online, supermercato.ro. Printre produsele comercializate de SuperMercato se numara produse alimentare, produse de ingrijire personala, produse de curatenie si produse dietetice.

miercuri, iulie 03, 2019

"Renovam pentru tine" si iti oferim drept bonus...o noua farmacie!

Magazin alimentar Narcisa

"Renovam pentru tine" a fost mesajul afisat la intrare pe timpul modernizarii magazinului alimentar de la parterul "Blocului Potcoava" de la Narcisa, aflat intre Luca si Pambac, unul dintre putinele magazine din Bacau care imi mai aduceau aminte de alimentarele din anii '80. Daca as fi intrat in acest magazin cu ochii inchisi, as fi putut paria ca ma aflu intr-o alimentara din perioada de dinainte de '89, datorita acelui miros specific, inconfundabil, la fel cum daca as intra acum cu ochii inchisi in librariile Alexandria, as putea paria ca ma aflu in librariile din anii '80. 

Revenind la magazinul alimentar de la Narcisa, se pare ca "renovam pentru tine" a fost doar o parte a mesajului, acesta micsorandu-si binenteles spatiul, la fel cum s-a intamplat si in cazul standurilor de la Narcisa, precum si in cazul Oficiului Postal numarul 10, ambele "facand loc" pentru cate o farmacie, Salofarm, respectiv Sf. Spiridon. Cum nici magazinul alimentar nu se putea abate de la aceasta "regula nescrisa", am inteles ca in partea dinspre Luca va aparea in curand o noua farmacie, de data aceasta din lantul Punkt, numarul farmaciilor de la parterul "Blocului Potcoava" ajungand astfel la cifra 4, Ropharma fiind farmacia nementionata pana acum.

Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu farmaciile, la fel cum nu am nimic cu market-urile, pariurile sportive, jocurile de noroc etc. Stiu deja ca in orasul Bacau sunt peste 40 de market-uri, supermarket-uri si hypermarket-uri, peste 60 de agentii de pariuri sportive si peste 80 de farmacii, despre care am scris si pe care le-am enumarat in articole anterioare. Dar m-au amuzat mesajul initial, "renovam pentru tine" si rezultatul final, spatiu mai mic, renovat frumos ce-i drept si mai ales, o noua farmacie, din lantul Punkt, ce va bifa in curand a 6-a farmacie in oras, prima de dupa pasarela Letea.

luni, februarie 04, 2019

Dupa "lupte seculare", chioscul Bingo Play de la Narcisa a fost ridicat!

Chioscuri Narcisa
Da, dupa "lupte seculare", pentru ca autoritatile locale din Bacau se misca de cele mai multe ori mai incet decat in reluare, chioscul Bingo Play de la Narcisa a fost in cele din urma ridicat (era pozitionat pe spatiul incercuit din dreapta din poza de alaturi, poza facuta ieri)! Din ce imi aduc aminte, pe 23 iulie 2018 am facut o petitie online pe site-ul MunicipiulBacau.ro, petitie prin care am anuntat Primaria Bacau de existenta a doua chioscuri parasite langa statia de autobuz Evrika de la Narcisa, respectiv un chiosc Bingo Play si un chiosc Rodipet:

"...Pe strada Republicii, langa statia de autobuz Evrika Narcisa, situata pe partea de Vest a orasului Bacau, stau parasite 2 chioscuri. Unul este fostul chiosc de presa cu numarul 12 din reteaua Rodipet si celalalt este un chiosc Bingo Play, care nu mai este folosit de ceva vreme si incurca pe bacauanii care doresc sa stea pe o banca. In primavara s-au mai ridicat cateva chioscuri parasite din oras, dar nu si aceste doua. Asteptam sa se ridice si aceste doua chioscuri parasite..."

Ca de obicei, raspunsul automat a venit imediat dupa formularea petitiei:
"Domnule/Doamna Constantin Hriban,
Va confirmam ca am primit petitia dumneavoastra, cu numarul de inregistrare 20180723-1532359677 la data/ora 23.07.2018 15:27.
Conform OG 27/2002, Actualizata 2016, Art. 8 (1), va vom trimite un raspuns, prin e-mail, la adresa …, in termen de maxim 30 de zile de la data inregistrarii petitiei, indiferent daca solutia este favorabila sau nefavorabila.
In cazul in care avem nevoie de informatii suplimentare, va vom contacta la numarul de telefon ….
Vă mulțumim!
Municipiul Bacău"

Chiosc Bingo Play Narcisa
Cu acest raspuns am ramas pana pe 31 octombrie 2018, atunci cand am primit un e-mail de la Compartimentul Secretariat, Protocol si Audiente din cadrul Primariei Bacau:
"Sesizarea dumneavoastră a fost repartizată direcției/serviciului/compartimentului de specialitate.
Vă transmitem atașat răspunsul primit.
Vă mulțumim pentru înțelegere.",
in care era atasat un raspuns al Politiei Locale a Municipiului Bacau catre Compartimentul Secretariat, Protocol din cadrul Primariei Bacau, prin care s-au identificat proprietarii acestor doua chioscuri, pentru chioscul Rodipet intocmindu-se un referat si pentru chioscul Bingo Play constatandu-se ca nu mai are autorizatie de functionare si profil de activitate.

Surpriza cea mare s-a produse duminica, atunci cand am iesit putin prin cartier la o mica plimbare. Nu mica mi-a fost mirarea atunci cand am observat ca unul dintre cele doua chioscuri, respectiv chioscul Bingo Play, a disparut. Din instict mi-am zis sa fac o poza, mai ales pentru ca am facut demersuri anul trecut pentru ridicarea acestuia. Si nu stiu daca ridicarea chioscului Bingo Play de la Narcisa s-a efectuat ca urmare a demersurilor mele, dar ma bucur ca s-a ridicat pana la urma si sper ca in perioada urmatoare sa se ridice si chioscul Rodipet parasit (chioscul incercuit din stanga din poza de mai sus).    

Daca pentru ridicarea chioscului Bingo Play de la Narcisa au trebuit sa treaca 6 luni pentru ca autoritatile locale sa il ridice, oare cate luni vor mai trebui sa treaca pentru a se ridica si chioscul Rodipet din zona si oare cate alte luni vor mai trebui sa treaca pentru a se ridica toate chioscurile parasite din oras, pentru inca mai sunt chioscuri abandonate in urbea noastra. Probabil multe luni. Dar mergem inainte, cum altfel?