Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Petrolul Ploiesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Petrolul Ploiesti. Afișați toate postările

joi, aprilie 04, 2019

3 meciuri in 7 zile pentru Aerostar Bacau!

Aerostar Bacau
Foto: Aerostar Bacau
3 meciuri in 7 zile pentru Aerostar Bacau! Si ce meciuri! Duminica, de la ora 15.00, baietii nostri vor intalni acasa Petrolul Ploiesti, echipa aflata pe locul 5 in clasamentul la zi al Ligii a 2-a, la numai 1 punct de locul 3, cel care conduce la barajul promovarii si la 3 puncte de locul 2, primul care asigura promovarea in Liga 1! Dupa care urmeaza miercuri de la ora 17.00 o intermediara la Mioveni, echipa aflata pe locul 7, iar in finalul acestei serii un nou meci de 6 puncte acasa cu Daco-Getica, sambata viitoare de la ora 11.00.

Cand am scris la inceputul returului ca urmeaza 17 finale pentru Aerostar Bacau se pare ca am avut dreptate. Si daca primele 3 meciuri din retur, 2-3 in deplasarea de la Targoviste, 1-1 acasa cu Energeticianul si 2-1 in deplasare cu ASU Politehnica Timisoara, ne dadeau sperante ca putem iesi mai usor decat credeam din zona minata a clasamentului, in urmatoarele 3 jocuri am inregistrat tot atatea infrangeri, 1-2 acasa cu U Cluj, un sever 0-4 la Luceafarul Oradea si un 1-2 la Pitesti in compania FC Arges, infrangeri care ne-au fixat pe locul 17 in clasament, la 3 puncte de Farul si Daco-Getica.

Cu doar 4 echipe de seniori in orasul Bacau, 3 la masculin, Aerostar Bacau in Liga a 2-a, CSM Bacau si FC Dinamo Bacau in Liga a 4-a si o echipa la feminin, FC Magura 2012 Bacau ("Pisicile Rosii"), fotbalul bacauan sufera din ce in ce mai tare, mai ales ca Aerostar si FC Magura 2012 incearca din greu sa supravietuiasca pe a doua scena fotbalistica a tarii, prima avand de recuperat in ultimele 11 etape cel putin 3 puncte fata de echipa aflata deasupra liniei, iar a doua cel putin 7 puncte in ultimele 4 etape care au mai ramas de jucat din actualul sezon.

Dar este si multa nepasare, atat in randul autoritatilor locale, cat si in randul firmelor din oras cu potential financiar si de ce sa nu o recunoastem, si in randul iubitorilor de fotbal bacauan, care vin in numar mic la meciuri, desi inca mai avem 2 echipe de fotbal de Liga a 2-a, una la fotbal masculin si una la fotbal feminin. Chiar ma uitam cu tristete la echipamentele de joc ale unor adversare din campionat, U Cluj, Petrolul...care au 6-8 sponsori pe tricouri si sorturi, de nu mai au unde sa le imprime numele. Ce sa mai spun de stadioanele pe care joaca si de spectatorii pe care ii au in tribune...

Da, discutia este foarte lunga si nu mai insist acum. Revenind la seria "aviatorilor" de 3 meciuri in 7 zile, sper ca baietii nostri sa treaca peste aceste momente mai dificile si sa faca 3 meciuri bune, in care sa adune cat mai multe puncte, pentru a putea ramane in carti pentru evitarea retrogradarii si cel mai important din punctul meu de vedere, sa lupte pana la capat, indiferent de deznodamantul final! Hai Aerostar, hai Bacaul!

joi, octombrie 06, 2016

Primul meu meci de fotbal vazut pe stadion: SC Bacau - Petrolul Ploiesti 3-2

SC Bacau - Petrolul Ploiesti 3-2
Dintotdeauna mi-am dorit sa scriu un articol despre primul meci de fotbal pe care l-am vazut pe un stadion sau mai bine spus despre primul meci de care imi aduc aminte ca l-am vazut pe un stadion de fotbal. Se intampla pe 12 iunie 1988, in etapa a 32-a a primei divizii de fotbal a tarii, pe Stadionul Municipal Bacau, un stadion care a fost lasat din pacate in paragina de municipalitate de cativa ani buni incoace, iar eu aveam la acea vreme nu mai mult de 6 ani si 7 luni.

Tatal meu a fost un mare iubitor de fotbal si mi-a aratat inca de mic copil frumusetea acestui sport, care a reusit foarte repede sa ma prinda si pe mine, astfel incat am ajuns sa fim in casa 2 "microbisti". Pe 12 iunie 1988 am fost impreuna la SC Bacau - Petrolul Ploiesti, un meci incrancenat, dar care s-a terminat din fericire pentru noi cu o victorie a gazdelor, o victorie la limita reusita in ultimele minute de joc, gratie unui gol inscris de Borcea. Parca si acum imi aduc aminte de bucuria imensa adusa de acest gol, care a dezlantuit toti spectatorii de pe stadion.

Acest meci a fost suficient cat sa il rog pe tatal meu sa ma ia cu el si la urmatoarele meciuri de pe Stadionul Municipal, dar si pe celelalte stadioane din Bacau, mai ales ca in anul 1988 erau mai multe stadioane functionale, pe care jucau multe echipe bacauane. Tot din pacate, si alte stadioane din Bacau au fost lasate in paragina si uitate de catre autoritatile locale. Cat despre echipele bacauane, dintr-o multitudine de echipe au mai ramas doar SC Bacau si Aerostar Bacau, ce joaca impreuna in Liga a 3-a de fotbal masculin si FC Magura 2012 Bacau si FC Onesti, ce joaca in Liga 1, respectiv Liga a 2-a de fotbal feminin.

Revenind la meciul SC Bacau - Petrolul Ploiesti 3-2, zilele trecute am cautat pe internet mai multe detalii despre acest meci de infarct si am reusit sa gasesc din fericire toti marcatorii, evolutia scorului si minutele in care s-au inscris cele 5 goluri:

SC Bacau - Petrolul Ploiesti 3-2 (2-1)
1-0 Arteni 27,
1-1 Ursea 32,
2-1 D. Popa 43-own goal,
2-2 Caciureac 54,
3-2 Borcea 89
(sursa: rsssf.com) 

Mai mult decat atat, am gasit si clasamentul final al intregului sezon 1987/1988, acolo unde Bacaul a terminat pe locul 13, cu 10 victorii, 9 egaluri si 15 infrangeri:

 1. Steaua Bucuresti           34        30        4          0      114-18   64
 2. Dinamo Bucuresti          34        30        3          1      107-25   63
 3. Victoria Bucuresti          34        18        4      12           58-41  40
 4. Otelul Galati                   34        18        3      13           49-46  39
 5. Universitatea Craiova    34        16        4      14           61-51  36
 6. Flacara Moreni               34        13        7      14           40-48  33
 7. Corvinul Hunedoara       34        13        4      17           54-63  30
 8. FC Olt Scornicesti          34        13        4      17           41-62  30
 9. FCM Brasov                   34        11        7      16           47-51  29
10. FC Arges Pitesti            34        11        7      16           41-47  29
11. Universitatea Cluj          34        11        7      16           39-54  29
12. ASA Tirgu Mures           34        13        3      18           49-66  29
13. SC Bacau                     34        10        9      15           37-54  29
14. Rapid Bucuresti             34        10        9      15           36-58  29
15. Sportul Studentesc        34        10        8      16           43-50  28
--------------------------------------------------------------------------
16. Politehnica Timisoara    34        10        6      18           35-53  26
17. Petrolul Ploiesti              34        10        6      18           25-52  26
18. CSM Suceava                34        9         5      20           35-72  23
(sursa: rsssf.com) 

Din toate aceste echipe, 18 la numar, iar din pacate, au mai ramas in Liga 1 doar 5: Steaua, Dinamo, Craiova, ASA si Timisoara, cu mentiunea ca echipele din Craiova si din Timisoara nu mai sunt urmasele Universitatii, respectiv Politehnicii, ci echipe noi infiintate, iar Steaua este sau nu mai este Steaua, stiut fiind scandalul dintre Armata si George Becali.

Da, o stim cu totii, si fotbalul resimte din greu tranzitia interminabila din tara noastra, iar lucrurile nu par a se schimba in bine prea curand, pentru ultima oara din pacate. Dar, speranta moare ultima! Hai Bacaul!