Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta REWE Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta REWE Romania. Afișați toate postările

vineri, martie 29, 2019

La 2 ani de la lansare, Radio Penny FM este si online!

Radio Penny FM
Foto: penny.ro
Fiind abonat la newsletter-ul Retail-FMCG.ro, "revista retailerului si industriei bunurilor de larg consum", in aceasta dimineata "mi-a sarit in ochi" un titlu: "Penny FM, primul radio live de cumparaturi din Romania, este de acum disponibil si online"! Chiar nu am stiut ca Penny Market are si radio live de cumparaturi, desi am intrat de cateva ori in magazinele lor! Voi ati stiut? Si are radio live de cumparaturi de 2 ani! Iar acum acest radio este disponibil si online, pe www.pennyfm.ro!

Din curiozitate am intrat pe site-ul radioului si am aflat ca Radio Penny FM a fost lansat in reteaua Penny Market in ianuarie 2017 si ca este parte a redactiilor internationale de radio in-store ale grupului REWE, reunite sub cupola Radio Max GmBH, radiouri cu grila exclusiv live, dedicate clientilor magazinelor Penny din Germania, Italia, Austria si Cehia. Programul radioului incepe de la ora 7.00 si se termina la 21.00, timp in care ascultatorii sunt intampinati cu stiri, meteo, dialoguri in studio sau prin telefon, spot-uri si jingle-uri, moderari live de la diverse evenimente, ofertele Penny in moderare live si multa muzica.

Din ce am mai citit pe site-ul de prezentare al radioului, selectia muzicala propune ascultatorilor Radio Penny FM ritmuri pop, romanesti si internationale, hit-uri actuale, dar si melodii clasice consacrate sau reinterpretate creativ, iar dintre emisiunile difuzate se numara "Dimineata de Romania", "Raftul cu noutati", "Pofta de bine la Penny FM", "Penny FM Cafe", "Drum de seara", "Dimineata de Romania - Editia de weekend", "In pas de weekend", "Weekend de Romania" si "Sambata in familie", emisiuni prezentate de o echipa formata din 9 DJ cu experienta in radio. 

Da, interesanta ideea cu un radio live de cumparaturi, care mai nou este si in online! Cu prima ocazie cand voi merge intr-un Penny Market, imi voi ciuli mai bine urechile, pentru a asculta cum suna Radio Penny FM! Pana atunci, astept concurenta: Kaufland FM, Lidl FM, Carrefour FM, Profi FM etc.! J Sa fiti iubiti!

Despre Penny Market
Penny Market este pe scurt conceptul grupului german REWE, ce a deschis primul magazin in Romania in anul 2005 si care a ajuns in anul de gratie 2019 la nu mai putin de 237 de magazine la nivel national, 3 centre logistice, printre care unul si in Bacau si 4.300 de angajati.

vineri, septembrie 15, 2017

Un nou magazin Penny Market in Bacau!

Penny Market
Da, oameni buni, am ajuns sa ne bucuram si cand se construieste un market in Bacau si acest lucru pentru ca se construieste foarte putin in ultimul timp in oras sau aproape deloc (noi nu suntem in stare sa facem un parc banal, Parcul Fagaras in speta)! Dupa inaugurarile de la inceputul lunii ale celui de-al doilea restaurant Mc Donald's din Bacau, respectiv a restaurantului Spartan, ambele in Arena Mall, iata ca ne pregatim cu pasi repezi si de inaugurarea celui de-al doilea magazin Penny din oras, miercuri, 20 septembrie miercuri, 27 septembrie!

Este vorba despre magazinul Penny Market de pe strada Tolstoi, numarul 4, acolo unde nu de mult timp era un punct de lucru Dedeman. Cu o suprafata de 1.161 de metri patrati, 74 de locuri de parcare si 16 angajati, noul magazin Penny va fi deschis de luni pana sambata in intervalul orar 07:00 - 23.00 si duminica intre 08:00 - 21.00. Acesta va fi al 2-lea magazin din oras, al 8-lea din judet si al 207-lea din tara, toate magazinele fiind detinute de catre REWE Romania, o companie ce are la momentul de fata aproximativ 4.000 de angajati si care este intr-o continua expansiune.