Foto: olx.ro |
Multe nu ar mai fi de spus, pentru ca le-am tot spus si
scris, dar degeaba, cel putin pana acum. Cert este ca demersurile mele
referitoare la neretransmiterea televiziunilor locale in grila de programe
RCS&RDS seamana din ce in ce mai mult cu demersurile pe care le-am facut la
Primarie, atunci cand am prezentat proiectele mele pentru Bacaul anului 2018,
in zadar, binenteles sau cu demersurile pe care le-am facut pentru continuarea
lucrarilor la Parcul Fagaras si terminarea acestuia dupa mai bine de 4 ani de
promisiuni.
facsimil (pagina 1) |
Instructiunea nr. 1/17 mai 2018
"Art. 1
(1) În scopul verificării respectării principiului
must-carry, radiodifuzorii vor transmite în format electronic și Consiliului
Național al Audiovizualului solicitarea prevăzută la art. 131 alin. (1) din
Decizia C.N.A. nr. 72/2012 privind condițiile de eliberare și modificare a
avizului de retransmisie, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Pentru anul 2018, solicitarea prevăzută la alin. (1) va fi transmisă până la data de 1 iulie 2018." (sursa: cna.ro)
(2) Pentru anul 2018, solicitarea prevăzută la alin. (1) va fi transmisă până la data de 1 iulie 2018." (sursa: cna.ro)
facsimil (pagina a 2-a) |
Da, ce sa mai spun, vom vedea ce se va mai intampla si
dupa data de 1 iulie, dar lucrurile se misca foarte greu in directia cea buna,
in ritmul acesta sansele de rezolvare a acestei probleme ramanand in continuare la fel de mici. Cu alte cuvinte, mingea este tot in teren la CNA, care va
trebui sa treaca la somatii impotriva RCS&RDS daca vor dori intr-adevar sa
rezolve problema. Daca ii vor proteja in continuare, asa cum au facut-o pana
acum, RCS&RDS va fenta in continuare legislatia CNA!
* facsimil sn [At: MAIORESCU, D. II,
31 / A și: facsimil / Pl: ~e / E: fr fac-similé, lat facsimile]
Reproducere exactă a unui text, a unui desen sau a unei picturi prin copiere
manuală sau fotografiere. (sursa: DexOnline.ro)