Foto: ViorelCodrea.ro |
Zilele trecute am primit pe Facebook de la o prietena
draga, careia tin sa ii multumesc inca o data pe aceasta cale, o poezie
crestina deosebita. Poezia se numeste simplu "Un om fericit", dar are
foarte multe conotatii religioase si nu numai. Oare ce mai intelege in general
"lumea moderna" prin om fericit? O intrebare mai mult retorica,
pentru ca imi este frica sa ma gandesc mai mult la eventualele raspunsuri! J
Un om fericit!
"Auzit-am că pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle printr-un înger
Dacă omu-i fericit.
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle printr-un înger
Dacă omu-i fericit.
Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreagă colindând,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebând...
Lumea-ntreagă colindând,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebând...
Unul zise: - Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?
Altul zise cu durere:
- Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!
- Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!
Unul spuse cu mândrie :
- Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!
- Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!
Însă fericit aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc!
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc!
Altul strigă cu ocară:
- O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!
- O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!
Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuiesc!
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc?
Tare mult mă chinuiesc!
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc?
Când pe altul îl întreabă:
- Tu eşti fericit ori ba?
Dând din cap, el spune-n grabă:
- Hm! Nu prea mult, măria-ta!
- Tu eşti fericit ori ba?
Dând din cap, el spune-n grabă:
- Hm! Nu prea mult, măria-ta!
- Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav,
- Aş trăi împărătește,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!
Zise îngerul suav,
- Aş trăi împărătește,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!
Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!
Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mâhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Îngerul plecă mâhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot aşa cârteau creştinii,
Orșiunde întreba,
Apăsând mai tare spinii
Domnului pe Fruntea Sa.
Orșiunde întreba,
Apăsând mai tare spinii
Domnului pe Fruntea Sa.
Şi cu fiece răspuns,
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns
Şi pe Cruce-L răstigneau!
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns
Şi pe Cruce-L răstigneau!
Merse îngerul ce merse
Până când a întâlnit
Un om ce sudoarea-și şterse
De pe chipul său trudit.
Până când a întâlnit
Un om ce sudoarea-și şterse
De pe chipul său trudit.
- Omule, te văd muncind
Şi ești mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: - Tu eşti fericit?
Şi ești mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: - Tu eşti fericit?
Omul se-ndreptă de spate
Şi privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
- Fericit sunt pe deplin!
Şi privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
- Fericit sunt pe deplin!
Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ți s-a stins.
Iscodindu-l înadins:
Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ți s-a stins.
Ai copii prea mulți, se pare
Şi cu greu îi creşti pe toți,
Nu ai bani pentru mâncare,
Şi eşti fericit, socoţi?
Şi cu greu îi creşti pe toți,
Nu ai bani pentru mâncare,
Şi eşti fericit, socoţi?
Eu nu te cunosc, străine
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei rămâi la mine
Până mâine-n zori de zi.
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei rămâi la mine
Până mâine-n zori de zi.
Iată acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.
Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb o mângâiere,
Că am sufletul curat.
Nu am casa un palat,
Am în schimb o mângâiere,
Că am sufletul curat.
Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins în vatră,
Om mânca ce s-o găsi!
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins în vatră,
Om mânca ce s-o găsi!
Şi cu toţii stând la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii!
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii!
Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu!
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu!
El îmi dă mereu putere,
El mă iartă când greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc!
El mă iartă când greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc!
Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângâiere
Şi e-n viaţă fericit!
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângâiere
Şi e-n viaţă fericit!
Am copii pe lângă casă,
Am pământ să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?
Am pământ să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?
Îngerul să-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!
Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfârşit aflase,
Un om care-i fericit.
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfârşit aflase,
Un om care-i fericit.
Cine are-nţelepciune
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!
Dac-am fi, din întâmplare
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră, oare
Ce-ar răspunde? NU sau DA?"
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră, oare
Ce-ar răspunde? NU sau DA?"
(Autor necunoscut)
In
final ce sa va mai spun...sa fiti fericiti! J
Sursa poezie: Facebook