Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Valentine's Day. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valentine's Day. Afișați toate postările

luni, februarie 11, 2019

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!
Foto: TMB
Teatrul Municipal “Bacovia” își invită publicul la o sărbătorire inedită a Zilei Îndrăgostiților, ”Valentine`s Day”.

Joi, 14 februarie 2019, îndrăgostiții de teatru din Bacău vor putea avea un ”date” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”, în cadrul primei ediții a evenimentului ”Speed Dating, cu actori, de Valentine’s Day”, care va avea loc, de la ora 15.00, în Sala ”Petru Valter” a Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Participanții la eveniment vor avea scurte întâlniri ”tête-à-tête” cu artiștii de la Secția de Animație sau de la Secția Dramă, pe durata cărora le vor putea adresa 3-5 întrebări (în funcție de numărul celor înscriși) despre roluri, spectacole sau despre viața de actor, pentru a-i cunoaște mai îndeaproape pe cei văzuți până acum, poate, doar pe scenă, în lumina reflectoarelor.

La ediția din 14 februarie 2019 vor lua parte actorii Florina Găzdaru, Simona Nica, Andi Andriucă, Bogdan Buzdugan și Dumitru Rusu.

Acțiunea ”Speed Dating cu actori de Valentine’s Day” are ca scop generarea unui mai bun dialog între Teatru și publicul său și a unei mai bune înțelegeri a actului teatral dar și a nevoilor culturale ale spectatorilor contemporani.

De ce să participi la ”Speed Dating cu actori”:

  • pentru că iubești teatrul
  • pentru că vei putea adresa personal întrebări unui actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că e ”fun”
  • pentru că vei putea să faci un ”selfie” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că vrem să știm ce vrei să știi despre noi

Evenimentul se încadrează în programul ”Tu și Teatrul”, parte componentă a proiectului de management al actriței Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Te așteptăm să sărbătorim împreună ”Valentine’s Day”, din dragoste de teatru!

Sursa: Andreea Gavrila, PR Teatrul Municipal Bacovia

joi, februarie 19, 2015

Tonomatul si ofertele sau tonomatul de oferte?

Coffee maker
Foto: FreeImages.com
Scriam acum cateva zile, mai exact pe 4 februarie, un articol intitulat "Hai la oferte, reduceri, promotii si discount-uri!", in care, pe langa alte idei, imi manifestam exasperarea fata de cele patru cuvinte "ofertoase" din titlul articolului mai sus mentionat. Ei bine, de la publicarea acestui articol s-au mai produs cateva mici modificari in minunatul peisaj romanesc al vanzarilor. 

Astfel, pe langa faptul ca in aceste zile comerciantii incearca din rasputeri sa ne determine sa facem cat mai multe cumparaturi pentru prietenii/prietenele noastre sau pentru partenerii nostri de viata, pentru ca de, in perioada 14-24 februarie, traim cele 11 zile de iubire, marginite pe de o parte de Valentine's Day si pe de cealalta parte de Dragobote, tot acestia vin si cu idei din ce in ce mai traznite, pentru a ne convinge sa scoatem banuti din buzunare pentru a face cumparaturi.

Si daca in ultimul articol legat de aceasta tema va povesteam ca un supermarket oferea o galeata gratis la achizitia a minimum 7 kg de portocale si ca un market, magazin de cartier, ce o fi pana la urma, pe langa care trec in fiecare zi in drum spre serviciu ma intampina mereu cu un panou gigant, cu 25 de oferte evidentiatiate pe 5 foi A4, dispuse pe 5 linii si 5 coloane, acum va pot spune, asa ca un update, ca acest magazin din urma a mai inventat ceva.