Câștigătorii
ediției a XXX-a a Festivalului Bacău Fest Monodrame sunt actorul Gabi Costin și
dramaturga Teodora Savu.
S-a încheiat
luni, 13 mai, ediția a XXIX-a a festivalului Bacău Fest Monodrame, un eveniment
care a reunit câteva mii de spectatori, în cele cinci zile de spectacole,
conferințe, lecturi și dezbateri, alături de critici de teatru, presa de
specialitate, directori de teatre și instituții de cultură, invitați din
întreaga țară.
Anul acesta, în
concurs au fost 9 actori și actrițe, de la teatre de stat, trupe independente
sau cu producții proprii.
Juriul acestei
ediții de concurs, format din regizoarea Maria Rotar, actorul Nicu Mihoc și
regizorul Radu Nichifor a decis, în urma vizionării spectacolelor, să acorde
Trofeul Bacău Fest Monodrame actorului Gabi COSTIN pentru spectacolul „Eu sunt
propria mea soție – Charlotte”, producție a Teatrului Mic București, de Doug
Wright, traducere și regie Teodora Petre, scenografie și lighting design Ioana
Pascha, mișcare scenică Alina Petrică, muzică originală Cezar Antal, video Gabi
Costin.
Câștigătorul a
primit Trofeul Bacău Fest Monodrame 2024 și premiul în valoare de 3.000 de
euro.
Celelalte două nominalizări ale juriului au fost Lucia Mărneanu, pentru spectacolul „Copilul tuturor”, producție Reactor de Creație și Experiment Cluj Napoca, de Lucia Mărneanu, regia și scenografia Lucia Mărneanu, consultant artistic: Ferenc Sinkó, lumini, sunet: Robert Kocsis și Edith Alibec, pentru spectacolul Tea and and Milk, producție Edith Alibec, regie, scenografie și lighting design: Dana Paraschiv.
Premiul
actorilor Teatrului Bacovia, „Actori pentru actor-Dinu Apetrei”, dar și Premiul
voluntarilor „Ștefan Iordache” a fost acordat actorului Gabi COSTIN pentru
spectacolul „Eu sunt propria mea soție – Charlotte”, producție Teatrul Mic
București, de Doug Wright, traducere și regie Teodora Petre, scenografie și
lighting design Ioana Pascha, mișcare scenică Alina Petrică, muzică originală
Cezar Antal, video Gabi Costin.
Juriul
Concursului de Dramaturgie – Monodramă, alcătuit din Monica Andronescu, critic
de teatru, Irina Cerchia, editor de carte și traducătoare și Doru Vatavului,
dramaturg, a decis ca Premiul „Valentin Nicolau” să meargă la Teodora Savu,
pentru textul „I will set this plane on fire”.
Premiul pentru Concursul de Dramaturgie – Monodramă „Valentin Nicolau” este în valoare de 1.500 de euro.
Premiul al
doilea a fost câștigat de dramaturga Alexandra Radu, pentru textul „Chirpici”
și premiul al treilea de Bogdan Drumea, pentru textul „Aproape de lumină”.
Alături de noi
în organizarea manifestărilor au fost Municipiul Bacău, Consiliul Local Bacău.
Sponsorii
evenimentului au fost: Autonom, Casa de vinuri Cotnari, Valhalla, Simba Invest,
Barrier, Cybernet Autocenter, Fiald, Vila Tosca, Hamlet și Asociația Simfonia
Florilor.
Parteneri media
ai BFM 2024: TVR Iași, Revista Ateneu, Artitudini, Teatru Azi, Deșteptarea,
DeBacău, Ziarul Metropolis, Observator cultural, Agerpres, Radio România Iași,
Editura Nemira.
Bacău Fest
Monodrame este marcă înregistrată a instituției noastre.
Vă așteptăm cu
drag la ediția viitoare!
Sursa: Teatrul
Municipal „Bacovia”